Creatoarea de modă Doina Levinţa a obţinut în 1978 Premiul pentru scenografie al Asociaţiei Cineaştilor din România pentru costumele realizate la filmul Profetul, aurul şi ardelenii. De atunci, premiile acordate Doinei Levintza au curs, printre acestea, cele mai recente, trei premii Gopo pentru cele mai bune costume în film de lung metraj. 

„Propunerea lui Dan Piţa de a lucra costumele pentru filmul <<Profetul, aurul şi ardelenii>> a venit de fapt într-o perioadă foarte dureroasă pentru mine, perioada imediat după cutremur. Dar am citit scenariul şi mi s-a părut interesant! Era o lume specială pentru mine, o lume pe care nu o cunoşteam, erau costume care nu existau la noi în magazie, la Centrul de Producţie Cinematografică Bucureşti şi nu eram obişnuită cu lumea asta, de western”, a m[rturisit creatoarea.

În general, când lucrează la filme, Doina Levintza nu are un personaj preferat... „Lucrez costumele până la cel al ultimului figurant, care se vede sau nu se vede, nu mă interesează! Vreau să fie impecabil şi să fie în atmosfera filmului. Pentru că, dacă ratezi un figurant, poţi să ratezi toată imaginea, toată scena respectivă. Dacă, de exemplu, toată lumea e în costume de epocă sau în anumite costume, iar un figurant vrea să intre fără costum, fără pălăria pe care i-am dat-o, fără acel detaliu al epocii, perioadei, îţi strică imaginea filmului imediat! Prin urmare, sunt foarte atentă absolut la toată lumea”, a explicat ea.

„Nu ştiam exact ce sunt mormonii...”

Poate nu cea mai dificilă, dar cea mai laborioasă a fost etapa documentării, înaintea realizării costumelor: „A trebuit să fac o documentare foarte serioasă şi am lucrat foarte mult să caut tot felul de informaţii. Nu ştiam exact ce sunt mormonii în America, nu ştiam perioada foarte bine, cu toate particularităţile ei, apoi cu barurile, cu toată lumea aceea pitorească, dar total necunoscută pentru mine. Documentarea, prin urmare, a fost destul de grea. Apoi am făcut schiţele şi la un moment dat a trebuit să mă apuc de costume. Nu prea găseam... nu puteam să facem o imensă magazie de costume, aşa că a trebuit să plec la Postdam, în Germania, în Berlinul de Est. De acolo am obţinut multe costume şi foarte multe elemente de costum. După care a început munca alături de o echipă formidabilă de actori extraordinari: cu Victor Rebengiuc, care era şeful religios al mormonilor, cu Gheorghe Visu, care era şerif, barmanul era Victor Ştrengaru... Toţi actorii erau unul şi unul! Am lucrat cu Ovidiu Iuliu Moldovan, cu Ilarion Ciobanu şi cu Mircea Diaconu, care reprezentau trio-ul venit din România – unul venise în America mai demult, iar Mircea şi Ilarion Ciobanu după aceea, căutându-l”.

„Într-adevăr, munca la un film e dificilă, dar apoi, când vezi finalul, uiţi cât ai muncit...”

„Era deosebit de interesantă lumea asta de baruri americane, de western şi de împuşcături... Dar fost o muncă foarte grea! De fapt, munca cea mai grea a fost la costume pentru că acestea trebuiau foarte bine patinate, ca să fie veridice. Costumele sunt foarte multe, poate sute: am făcut răni la mâini. Abia după 6 luni s-au dus rănile de la mâini, aşa de mult a durat, pentru că patinam cu motorină, cu praf, cu uleiuri, cu tot ce se putea, ca să le dăm acea aparenţă de murdărie, altfel nu erau adevărate”, povesteşte Doina Levintza.

Pe lângă toate acestea, condiţiile pentru fiecare dintre cei implicaţi în filmările producţiei nu erau dintre cele mai prietenoase: „Am filmat la Comandău, undeva sus, unde era un drum infernal, urcam de la Covasna într-un sat unguresc, pe serpentine şi era foarte dificil de ajuns. Într-adevăr, munca la un film e dificilă, dar apoi uiţi, când vezi finalul, uiţi cât ai muncit... se munceşte mult, nonstop, şi zi, şi noapte. În ceea ce mă priveşte, o dată că munceşti costumele, apoi mergi la filmare, tot timpul trebuie să fii atent la operator, pentru că el nu e preocupat şi nu se uită la defectele costumelor, el se uită numai la lumini şi la cadru. Iar tu trebuie să fii foarte atent să stai în dreptul operatorului, să prinzi toate fazele de imagine”, a mai spus creatoarea.

„E mare păcat că la noi nu există un muzeu al filmului!”

Doina Levintza mai atinge un subiect foarte important: „Gândindu-mă acum la costumele de la filmul Profetul, aurul şi ardelenii sau la costumele lui Nicolaescu, la Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, îmi pare îngrozitor de rău că nu au fost ţinute undeva în magazii, ca să putem face şi noi un muzeu al filmului. E păcat că nu există! În toate ţările s-au făcut mici muzee sau mari muzee despre costumul de film. La noi nu s-a putut face", a mai spus ea.

Întrebată la ce proiecte lucrează în prezent şi despre cum ne va surprinde în următoarea perioadă, Doina Levintza spune: „Ei, din cauza acestei situaţii cauzate de pandemie, proiectele de teatru sunt aproape pe cale de dispariţie şi atunci lucrez la nişte cărţi. Nu vă pot spune mai mult, sunt trei cărţi la care lucrez şi caut cumva să mă descurc şi cu finanţarea acestora, dar să vedem dacă reuşesc. Albumul de teatru l-am făcut, tot pe banii mei, acum... aştept să văd. E o perioadă foarte proastă deocamdată şi nu putem câştiga bani, asta-i foarte rău. Dar aşteptăm vremuri mai bune!” 

Postul TVR a difuzat pe 4 iulie, de ziua SUA, filmul "Profetul, aurul şi ardelenii" şi va difuza "Artista, dolarii şi ardelenii", pe 11 iulie, iar pe 18 iulie "Pruncul, petrolul şi ardelenii".