Elena Gheorghe, la un pas să fie despărţită de Cornel

 
Artista a mărturisit că familia ei îl cunoştea pe Cornel. Cu toate astea, nu au fost de acord cu mariajul celor doi. De ce? Pentru că era o familie tradiţionalista. Elena Gheorghe a mărturisit că tatăl ei l-a testat pe Cornel, la începutul relaţiei lor.
 
  • ”Părinţii mei îl cunoşteau pe Cornel pentru că îmi era coleg şi prieten, iar când lucrurile au devenit mai serioase, am avut ceva emoţii. La început, tata era mai rece cu el, probabil că voia să-l testeze şi mă gândesc că era normal. 
  •  
  • A fost primul şi singurul băiat pe care l-am prezentat părinţilor, eu fiind fiica cea mare, astfel că trebuia să vadă şi ceilalţi fraţi ai mei cum se întâmplă dacă aduc pe cineva acasă. A fost palpitantă. Am pariat totul pentru iubirea noastră…
  •  
  • Prietenia dintre noi, pe care riscam s-o pierdem, dacă relaţia nu funcţiona, trupa în care eram colegi…”, a mărturisit Elena Gheorghe pentru viva.ro.
 

Elena Gheorghe, familie cu tradiţie

 
”A fost o întreagă poveste… Dada şi Papu au fost foarte supăraţi pe tatăl meu atunci când le-a prezentat-o pe mama, ea fiind ardeleancă. Ba, mai mult de atât, nici nu au fost prezenţi la nunta lor deoarece ei îşi doreau ca băiatul lor cel mare să se însoare cu o armână şi să fie un exemplu demn de urmat şi pentru fraţii lui. Bunicii mei s-au împăcat cu părinţii mei abia atunci când am venit eu pe lume, deşi iniţial nu au fost prea încântaţi când au auzit vestea. Apoi, am fost efectiv adorată de ei, m-au crescut, m-au răsfăţat, m-au iubit la nebunie, mai ales că eram prima lor nepoată şi, aşa cum e obiceiul la armâni, purtam numele bunicii.
 
Dada m-a învăţat să vorbesc armâneşte, să preţuiesc obiceiurile şi muzica armânească. Aproape zilnic îmi spunea cât şi-ar dori să mă căsătoresc cu un armân. Când am mai crescut, mai în glumă, mai în serios, îmi povestea despre băieţii din comunitate, care ar fi mai potrivit pentru mine. A fost mai greu să-i spun bunicii despre Cornel decât părinţilor mei.
 
Mi-ar fi plăcut să respect tradiţia, dar inimii nu-i poţi porunci pe cine să iubească şi pe cine nu. La început, i-a fost greu să-mi înţeleagă decizia, dar apoi l-a adorat pe Cornel, iar într-o zi mi-a spus că el face cât zece armâni şi că are sufletul împăcat când ştie că mă lasă pe mâini bune”, a mărturisit Elena Gheorghe.