Este sau nu sigur să mergem la stomatolog în pandemie? Ce spun specialiştii

1 dentist jpg jpeg

După anunţul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din luna august acest an, când se recomanda amânarea vizitelor „neesenţiale” la dentist până când rata de transitere a COVID-19 scade suficient, unii specialişti din domeniul stomatologiei vin cu argumente pentru a ne convinge să nu neglijăm sănătatea dentară nici măcar în această perioadă.

Un studiu efectuat în luna iunie 2020 de American Dental Association arată că mai puţin de 1% dintre medicii stomatologi americani au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19. Această rată scăzută se explică prin măsurile de igienă luate în cabinetele stomatologice. Studiul a fost efectuat după ce s-a vehiculat în mass-media că stomatologia este una dintre profesiile cu risc ridicat de COVID-19. Peste 80% dintre medicii chestionaţi au declarat că sunt asimptomatici la momentul sondajului precum şi cu o lună înainte de acesta, iar 17% au raportat că au făcut testul COVID-19.

Ce măsuri au fost luate în ţară

Pandemia a impus, evident, noi reguli şi în ţara noastră în ceea ce priveşte funcţionarea cabinetelor stomatologice. Protocolul elaborat de Colegiul Medicilor Stomatologi prevede triajul telefonic al pacienţilor cu o zi înainte de programare, purtarea de botoşi peşte încălţămintea curăţată anterior pe preşul cu cloramină de la intrare, dezinfectarea mâinilor, luarea temperaturii. Multe dintre clinicile din România şi-au achiziţionat materiale şi echipamente de protecţie pentru medici şi asistente.

„Cabinetele de medicină dentară de la noi s-au adaptat rapid situaţiei pandemice actuale, prin măsuri suplimentare de triaj şi dezinfecţie specifică (nebulizare, echipamente de înalta protecţie), astfel încât nu a fost detectat nici un focar de infecţie în nicio clinică stomatologică, nici în rândul personalului, nici a pacienţilor. Şi anterior declanşării pandemiei, măsurile de protecţie luate în cabinetele de medicină dentară asigurau protecţia pacienţilor şi a personalului medical la cel mai ridicat nivel. Nu trebuie să uităm de riscul infectării cu virusul hepatitei B, C, HIV, riscuri care sunt permanent prezente, de multe ori pacienţii neştiind sau nedeclarand că sunt infectaţi”, afirmă dr. Florin Lăzărescu, preşedinte ESCD (European Society of Cosmetic Dentistry), membru fondator al SSER (Societatea de Stomatologie Estetică din România) şi fondatorul Clinicii Trident. 

De ce nu trebuie neglijată sănătatea orală

„Îngrijirea dentară este foarte importantă, cu atât mai mult în pandemie, iar orice neglijenţă poate avea consecinţe. Primele trei afecţiuni orale care afectează sănătatea generală şi calitatea vieţii sunt cariile dentare, boala parodontală şi pierderea dinţilor. Iar de aici pot apărea şi alte complicaţii.”, precizează dr. Lorelei Nassar, medic stomatolog.



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg