Delia: «Pentru 2013 am planuri mari»

1 52910 original jpg jpeg

Sărbătorile de Iarnă ocupă un loc aparte în viaţa Deliei. Cântăreaţa ne-a mărturisit că nu trece an în care să nu împodobească bradul alături de cei dragi. Şi pentru că vedeta face parte dintr-o familie de artişti, le-am invitat la o discuţie şi pe mama şi pe sora ei.

Ţi-ai dorit încă de mică să fii cântăreaţă? Mama ta ţi-a insuflat această pasiune pentru muzică?

Da,categoric. Am crescut cu muzică şi cu interesul pentru artă,în general. Pasiunea pentru muzică mi-a fost insuflată în familie.

Nu de mult timp,ai lansat piesa „Ia-mă de mână”,în scop umanitar. Cum ai primit această propunere?

Am primit propunerea încântată,dornică să iau parte la această campanie şi să ajut nişte oameni.

Cum ai descrie experienţa de mentor de la  „X-Factor”?

E o chestie foarte serioasă,concurenţii se lasă în mâna ta,trebuie să fii inspirat,cu sfaturi bune,cu încurajări şi critici,toate bine proporţionate astfel încât nici să nu-i demoralizezi,nici să nu-i laşi să se culce pe-o ureche. E o experienţă foarte frumoasă şi mă bucur mult că am avut şansa să fiu mentorul unor tineri aşa de talentaţi.

Pentru anul care va veni,ce planuri ai cu privire la cariera muzicală?

O să lansez proiectul cu bandul meu,voi lansa şi o altă piesă,un nou clip… Am planuri mari!

Cum se împacă viaţa de soţie cu cea de artistă?

La fel de bine ca şi înainte de a deveni soţie. Actul de căsătorie nu a schimbat cu nimic situaţia.

Te-ai gândit să devii mămică?

M-am gândit să devin când o fi să fie… Deocamdată,nu mă stresez. Un copil e bine-venit atunci când ţi-l dă Dumnezeu.

Nu mai e mult până la Crăciun.  Cum îl vei petrece? Dar Revelionul?

Crăciunul îl voi petrece în familie,cu rudele şi cu prietenii,iar de Revelion voi cânta.

Respecţi tradiţiile de Sărbători? Dacă da,spune-mi câteva...

Cea mai importantă tradiţie de Sărbatori este să ai un brăduţ frumos în casă. În fiecare an îl împodobesc… Nu trec peste acest obicei.

Oana Matache:«De la mama am învăţat să mă respect»

Ce ai învăţat de la sora ta? Dar de la mama ta?

De la Delia am învăţat,pe lângă multe alte lucruri importante,cum să-mi aleg prietenii şi cum să mă port cu oamenii pe care-i vreau în jurul meu. Iar de la mama am învăţat să  mă respect şi să mă pun mereu pe locul întâi în lista mea de priorităţi.

Te sfătuieşti cu Delia? Îi dai să-ţi asculte piesele?

Cel mai des mă sfătuiesc cu ea în ceea ce priveşte cariera muzicală. Îi place foarte mult muzica pe care o fac,chiar dacă nu e ceva comercial.

Te-ai gândit la ideea de a face un single alături de ea?

Ne-am gândit si încă ne gândim la o piesă împreună,pentru că trebuie să fie ceva de-a dreptul special şi nu ceva superficial,fabricat peste noapte.

Gina Mocanu:«Sărbătorile sunt pentru familie»

simeon stalpnicul png

V-aţi fi dorit ca fetele dv. să urmeze o carieră în muzica populară?

Mi-am dorit ca fetele mele să cânte ce le place şi să o facă bine. Ceea ce se şi întâmplă!

Vă petreceţi Sărbătorile de Iarnă mai des pe scenă decât în familie?

Nu! Sărbătorile sunt pentru familie.

De Crăciun,obişnuiţi să cântaţi colinde în familie?

Nu neapărat. Uneori da,alteori nu...

Gătiţi ceva tradiţional de Sărbători? Dacă da,ce anume?

Sărmăluţe,salată de boeuf... Toate alimentele tradiţionale se găsesc şi pe masa noastră de Sărbători.

Minichestionar «Click! pentru femei»

Colindul preferat este...nu am unul singur. Sunt foarte multe care-mi plac. 

Cea mai mare pasiune a ta este...muzica!

Cel mai mult deteşti...răutatea!

Cântăreaţa care te inspiră este...Whitney Huston.



Recente

Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg