Elena Gheorghe, nuntă ca-n poveşti!

1 51890 original jpg jpeg

Cântăreaţa Elena Gheorghe se află pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru cele mai importante evenimente din viaţa ei: botezul băieţelului ei, Nicholas şi cununia religioasă cu logodnicul său, Cornel. Pentru aceste ocazii speciale, Elena a ales să păstreze datinile machedoneşti.

Sâmbătă,pe 7 iulie,la restaurantul „Jubile The Ballroom” din zona Decebal,Elena va face după obiceiul machedonesc „nunta fetei”. Solista şi domnişoarele de onoare,şapte la număr,vor pregăti un aluat special,o turtă specifică aromânilor,pe care o vor coace şi o vor împărţi mai apoi invitaţilor.

La această petrecere un rol important il are şi naşul,Nicu Gheară,ce trebuie să facă hlambura. Acesta trebuie să coase un steag specific machedonesc căruia îi va pune 3 mere roşii în vârf şi pe care  îl va dansa într-o horă în care mirii nu au voie să participe. Obiceiul este ca hlambura să se fure iar naşul trebuie să o răscumpere cu bani.

Elena a pregătit celor 100 de invitaţi ce şi-au anunţat prezenţa la petrecere şi tradiţionala pită machedonească. „Pita este nelipsită la nunţile noastre machedoneşti. Este un fel de plăcintă,cu foi in care se pun diverse umpluturi (brânză,praz)”,povesteşte Elena.

Formaţia “Steaua Di Vreari”,cu care solista a colaborat pentru albumul machedonesc “Lilicea Vreariei” şi ansamblul de dansatori “Pilisterlu” vor întreţine atmosfera petrecerii de la Jubile The Ballroom.

Aceasta este tradiţia pe care aromânii obişnuiesc să o ţină cu o zi înainte de nuntă.Tot sâmbătă,înainte de petrecere,Elena va avea emoţii pentru creştinarea băieţelului ei. Artista a ales pentru botezul lui Nicholas o biserică cu care are o legătură specială,parohia din Clinceni a tatălui său,care va fi şi cel care va oficia botezul.  După creştinarea micuţului Nicholas,tot alaiul se va îndrepta către Jubile The Ballroom pentru a petrece „nunta fetei”,în frunte cu micuţul proaspăt botezat,primul copil al tinerilor însurăţei. Cântăreaţa le-a cerut celor de la locaţie să-i pregătească şi o cameră specială pentru băieţelul ei,acolo unde micuţul să se poată odihni  după botez,atent supravegheat de bonă.



Recente

Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg