Pentru ca ştim că vă era dor de Octavia Geamanu. Un interviu despre experienţele sale la volan

1 71539 original jpg jpeg

Pe Octavia Geamanu o ştim cu toţii. Ne-a fermecat cu zâmbetul angelic şi cu energia pozitivă pe care o emană de fiecare dată la pupitrul „Observatorului Special” din cadrul Observatorului principal de la orele 19.00. Dacă vă întrebaţi de ce lipseste în această perioadă, ei bine, draga noastră Octavia se pregăteşte să devină mămică.

Până atunci însă,este la fel de activă şi a fost de acord să ne ofere un interviu în care să ne povestească despre experienţele sale la volan. Îi mulţumim pe această cale.

AutoExpert:Care a fost prima maşină pe care aţi condus-o? Vă mai amintiţi cum era?

Octavia Geamanu:N-aş avea cum s-o uit pe Mariuţa:) – aşa botezase tata Dacia 1310,pe care am învăţat să conduc. Roşie ca focul,i-a suras norocul până am tamponat-o într-atat încât nu s-a mai putut face nimic cu ea.

Aex:Cum aţi ales maşina pe care o aveţi acum?

O.G. Pe criteriu estetic:). După ce am avut în test drive maşini al căror numar l-am uitat şi cărora le găseam mereu ceva nepotrivit,am luat maşina pe care o am acum pur şi simplu pentru că mi-a plăcut cum arăta. Nici măcar nu ştiam cum se simte pe şosea. Aşteptasem o săptămană să vină un BMW X1 comandat şi când să ies cu el pe poartă am simţit că nu mă reprezintă absolut deloc. Aşa că m-am întors şi n-am plecat din reprezentanţă până când n-au aranjat cei de acolo să iau maşina pe care am pus ochii.

Aex:Dacă aţi avea buget nelimitat,ce maşină aţi alege să conduceţi şi de ce?

O.G. Am condus 90% din maşinile care sunt pe piaţa din România şi care m-am gândit că mi-ar putea plăcea. Însă cea pe care o am acum e cea care mă reprezintă.



Recente

GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg
woman deer pink moon jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg