Schwarzenegger are un muzeu propriu

1 49997 original jpg jpeg

Fost guvernator al Californiei, SUA, actorul Arnold Schwarzenegger şi-a inaugurat recent muzeul dedicat vieţii lui, în localitatea Thal din Austria, de unde a plecat pentru a câştiga titlul de Mister Olympia.

La deschiderea muzeului,Schwarzenegger a dezvelit şi o statuie de bronz care îl reprezintă. Muzeul este amenajat chiar în casa veche de aproximativ 200 de ani în care s-a născut. Acesta cuprinde fotografii din copilăria lui,haltera cu care se antre,o statuie a Terminatorului în mărime naturală,patul în care dormea copil fiind şi chiar biroul pe care l-a folosit în perioada în care a fost guvernator.

Potrivit Hollywood Reporter,actorul a fost însoţit la inaugurare de fiul lui,Patrick.

Actorul şi-a dorit să înfiinţeze acest muzeu în micul sat austriac Thal,pentru a da un exemplu locuitorilor.

„Pentru mine,acesta nu este un simplu muzeu,ci un simbol menit să arate tuturor că succesul nu este atât de greu de atins. Succesul meu este rezultatul voinţei,a muncii şi încăpăţânării”,a declarat Schwarzenegger pentru admiratorii lui şi pentru localnicii veniţi la inaugurare.



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg