Familia Gucci, oripilată de distribuţia din filmul „House of Gucci”: „E oribilă!”

4 profimedia 0604188994 jpg jpeg

Familia Gucci a criticat distribuţia filmului „House of Gucci”, care spune povestea celebrei case de modă, şi a descris-o drept „oribilă” şi „urâtă”. Filmul îi are în rolurile principale pe Lady Gaga şi Adam Driver (foto mare).

Filmul, care este acum în producţie este regizat de Sir Ridley Scott şi spune povestea Patrizia Reggiani şi a căsătoriei sale cu Maurizio Gucci, moştenitorul imperiului Gucci. Reggiani a fost condamnată în 1998 pentru că a pus la cale asasinarea soţului ei.

Familia Gucci şi-a exprimat şocul după ce au văzut fotografii făcute de paparazzi la filmări. Din distribuţia filmului mai fac parte Al Paciono, în rolul lui Aldo Gucci, care a jucat un rol cheie în creşterea brandului la nivel internaţional, şi

în rolul lui Paolo Gucci, care a contribuit la crearea faimosulului logo al companiei.

O verişoară a lui Maurizio Gucci (moştenitorul asasinat), a declarat pentru Associated Press că Jared Leto era „oribil şi că se simte jignită", potrivit theguardian.com.

Despre rolul lui Pacino (foto 2 şi 3 galerie), ea a declarat: „Bunicul meu a fost un bărbat foarte frumos, ca toţi bărbaţii din familia Gucci: foarte înalţi, cu ochi albaştri şi foarte elegant. El este interpretat de Al Pacino, care nu este foarte înalt, iar în acele fotografii este gras, scund, foarte urât. Ruşinos, pentru că nu seamănă deloc cu el. Întreaga familie a fost foarte dezamăgită, iar eu vorbesc în numele tuturor”.

Filmul este în producţie în acest moment şi va apărea în luna octombrie. Cântăreaţa Lady Gaga este Patrizia Reggiani, fosta soţie a moştenitorului imperiului, Maurizio Gucci, care a fost ucis în 1995 la comanda ei. Deşi condamnată, Patrizia Reggiani (foto 4 galerie) neagă şi astăzi crima. Asasinarea lui Maurizio Gucci (46 de ani), în biroul său, şi procesul care a urmat, au captivat Italia la sfârşitul anilor '90. 



Recente

Elizabeth Hurley  jpg
obiceiuri demodate jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Eva Mendes, Ryan Gosling  jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
Singurul om inmormantat pe Luna  Sursa foto shutterstock 1454730908 jpg
Emmanuel Macron, Brigitte Macron  foto Shutterstock jpg
Matthew Perry, în comă două săptămâni colaj  Sursa   Shutterstock jpg
Robert Downey Jr, Susan Downey  jpeg
Camilla Parker jpeg
Click! Pentru Femei jpeg
Olivia Munn, Christie Brinkley  foto   Shutterstock jpg
Chuck Norris  foto   Shutterstock, Imdb jpg
Familia Regala, obiceiuri alimentare jpg
Sharon Stone și Billy Baldwin  foto   Shutterstock, Sliver (1993) jpg
haine jpg
Angelina Jolie jpg
Lily Allen  foto   Shutterstock jpg
probleme in cuplu jpg
menstruatie  jpg