Fascinanta poveste a zahărului

1 70171 original jpg jpeg

Iubit şi hulit în egală măsură, zahărul a schimbat de nenumărate ori mersul lumii. A îmbogăţit regi, a „făcut“ politică, a ridicat economii sau a ruinat popoare. O istorie captivantă – ţi-o relatăm, pe scurt.

Cristalele de „sarkara“

Mai întâi,a fost trestia de zahăr – folosită în insulele Pacificului şi preluată de China antică. Cu două milenii înainte de Hristos,indienii extrag primii un sirop care,prin răcire,dă cristale incredibil de dulci. Acestea sunt denumite „sarkara“,adică „boabe“,şi sunt consumate ca un produs de lux. În cursul expediţiilor regelui persan Darius şi ale lui Alexandru cel Mare,soldaţii remarcă „trestia care dă miere fără ajutorul albinelor“. „Ciudăţenia“ ajunge la urechile învăţatului Pliniu cel Bătrân,care îi atribuie puteri vindecătoare.

Câteva secole mai târziu,după ce invadează Asia,arabii aduc trestia de zahăr în Egipt,Palestina,Siria,Africa de Nord,Cipru,Spania. În Europa,planta contină să rămână un produs exotic.

Medicament din „sare indiană“

Cruciadele din Evul Mediu aduc în atenţia lumii occidentale zahărul – aşa-numitul „sakar“ sau „sakkara“. Să nu îţi imaginezi însă că produsul semăna cu ceea ce consumăm noi acum! Se prezenta sub forma unor cristale de culoare brun închis,pline de impurităţi,cu gustul şi mirosul alterate de călătoriile îndelungate şi de igiena precară.

În Veneţia,se construiesc primele rafinării pentru „sarea indiană“. Zahărul alb astfel rezultat este vândut doar în farmacii,şi în cantităţi extrem de mici. Cum „medicamentul“ exotic dă dependenţă,se încurajează,cu succes,implantarea culturilor de trestie-de-zahăr în Sicilia,Madera şi insulele Canare. Prin intermediul expediţiilor lui Cristofor Columb,planta e exportată în America de Sud,iar cultura ei înfloreşte – dând avânt,din păcate,şi comerţului cu sclavi,care asigurau forţa de muncă necesară.

Bătălia pentru dulce

„Sakkar“-ul ajunge pe mesele regilor occidentali,care îl prezintă drept o raritate-şi-l păstrează în zaharniţe închise cu cheia! Curând,zahărul devine „valuta forte“ a economiei şi politicii europene. Cine controlează comerţul cu zahăr deţine puterea! În războiul de 7 ani (1756-1763),Franţa preferă să piardă Canada în favoarea englezilor decât să renunţe la propriile „insule cu zahăr“ – coloniile sale din Marea Caraibelor. La sfârşitul secolului al XVIII-lea,Franţa deţine loc fruntaş în rafinarea zahărului din Antile,pe care-l exportă către Olanda,Germania şi Scandinavia. Situaţia înfloritoare încetează în 1806,când Napoleon impune blocada contra Angliei – un embargou comercial care se lasă însă cu lipsa tot mai acută de zahăr. Preţiosul produs e raţionalizat.

Sfeclă versus trestie

Cum nevoia de dulce e tot mai mare,se fac cercetări asidue pentru găsirea unei plante adaptate climatului european,din care se pot produce preţioasele cristale. Francezul Olivier de Serres descoperă potenţialul sfeclei de zahăr,iar chimistul german (Andreas Sigismund Marggraf) pune la punct un laborios procedeu de extracţie. Un elev al acestuia,Franz Karl Achard,duce mai departe cercetarea-şi în fine se fabrică zahăr în Europa,în cantităţi din ce în ce mai mari şi la costuri din ce în ce mai mici! Când blocada engleză cade,însă,un alt pericol se anunţă la orizont:concurenţa dintre zahărul „din sfeclă“ şi cel „din trestie“. Ghici cine câştigă? Sfecla,desigur.

 Ştiai că...

... celebrul Nostradamus a scris o carte despre utilizarea zahărului în producerea dulciurilor şi a dulceţurilor? Cunoscut pentru profeţiile sale despre viitorul omenirii,Nostradamus era,înainte de toate,apotecar – adică,farmacist.

... cu 300 de ani înainte de Hristos,istoricul şi geograful grec Megastenes redescoperă zahărul,după ce perşii lui Darius îi anunţaseră existenţa? În calitate de fost ambasador la curtea regelui indian Chandragupta Maurya,diplomatul revine în ţară şi le vorbeşte compatrioţilor despre miraculosul ingredient.