Femeia pentru care Dali a făcut o obsesie. I-a fost muză şi o considera „oxigenul” lui

1 dali jpg jpeg

Probabil unul dintre cei mai excentrici artişti din toate timpurile, Salvador Dali a a atras în nenumărate rânduri atenţia asupra sa prin tot felul de detalii bizare legate de viaţa personală sau profesională. Un aspect interesant al vieţii sale este relaţia cu soţia şi muza sa, Gala, pe care a divinizat-o.

În anul 1929, Salvador Dali a cunoscut-o pe rusoaica Elena Ivanovna Diakonova, cunoscută mai ales sub numele de Gala. Cu zece ani mai mare decât el, Gala era pe atunci măritată cu poetul francez Paul Éluard, de care a divorţat însă între timp. Acest „detaliu” nu a fost însă un impediment pentru marea iubire care avea să îi lege până la moarte pe Dali şi Gala. Foarte singură pe ea, Gala a devenit pentru artist punctul de echilibru şi mai mult decât atât. Cei doi s-au căsătorit în 1934 şi au rămas împreună pâna la moartea ei (1982).

A pictat-o în numeroase tablouri

Cu toate că familia artistului nu erau de acord cu cea pe care o numeau „emigrantă rusoaică” familiarizată cu viaţa depravată pariziană, Dali a idolatrizat-o, a iubit-o cu pasiune, a redat-o în multe dintre operele sale, numind-o „sângele meu, oxigenul, îngerul echilibrului”. Printre picturile în care a redat-o pe Gale se numără: “The Madonna of Port Lligat”, “Imperial Monument to the Child-Woman, Gala ”, “Memory of the Child-Woman”, „The Angelus of Gala”, „Gala and "The Angelus" of Millet before the Imminent Arrival of the Conical Anamorphoses”, „William Tell and Gradiva”, „The Old Age of William Tell”, „The Discovery of America by Christopher Columbus”, „The Ecumenical Council”, „Corpus Hypercubus”, „Galatea of the Spheres”.

Fascinaţia faţă de soţia sa a crescut pe măsura trecerii timpului, ajungând chiar să o considere zeiţă de neatins. „Am răsfăţat-o pe Gala în fel şi chip, am făcut-o cât am putut de fericită, purtându-i de grijă chiar mai mult decât mie însumi, căci, fără ea, totul s-ar fi sfârşit”, declara artistul.

Avidă după banii lui?

Biografi precum Meredith Etherington-Smith au catalogat relaţia dintre Gala şi Dali drept una bazată pe bani. Gala a fost mereu considerată avidă după bani, iar Salvador Dali provenea dintr-o familie bogată şi avea succes cu lucrările sale. Pe de altă parte, se presupunea că Gala ar fi rămas cu Dali pentru că a văzut în el posibilitatea de a fi liberă, că acesta i-ar fi permis să facă ceea ce-i place şi să rămână, totuşi, un copil. Potrivit biografului Unda Horner, Gala l-a ales pe Dali deoarece acesta a acceptat propunerea ei de a trăi împreună o „dragoste ca pe o comuniune sacră”. Apoi, ceea ce „a aflat Dali despre sine prin intermediul dragostei, a fructificat în arta şi în viaţa sa”.

Foto: Shutterstock, Historia.ro, Wikipedia



Recente

Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (1) jpeg
eclipsa  foto   Shutterstock jpg
Nationala Feminina de Fotbal jpg
Angelina Jolie și Shiloh jpeg
Elizabeth Hurley  foto   Instagram jpg