Feng Shui pentru noroc şi prosperitate

1 65389 original jpg jpeg

O casă amenajată în stil feng shui este ideală, căci emană energie pozitivă, este armonioasă şi relaxantă. Ca să obţii aceste beneficii, ai grijă ca mobila şi elementele decorative să fie aşezate în armonie.

Totodată,adu în casă cel puţin un obiect decorativ feng shui care atrage energia pozitivă,precum o broască ţestoasă sau un dragon.

Uşa de la intrare,element cheie

În conceptul feng shui,extrem de importantă este uşa de la intrare,pentru că pe aici intră energia în casă. De aceea,pentru energie pozitivă şi armonie,este bine să o montezi spre partea de nord,iar deschiderea să fie spre interiorul camerei. Cât despre nuanţe,o uşă maron aduce linişte,în timp ce o uşă bleumarin sau neagră îndepărtează ghinionul. Totodată,fă tot posibilul ca dimensiunile uşii să fie proporţionale cu cele ale casei. Specialiştii în feng shui spun că o uşă mare la o casă mică poate atrage probleme financiare.

O masă rotundă în sufragerie

Sufrageria trebuie să fie aerisită şi spaţioasă,de aceea trebuie să elimini obiectele nefolositoare,precum bibelourile vechi sau o cutie uitată pe sub canapea. Poţi aduce stilul feng shui în sufragerie dacă pui în colţul orientat spre sud o plantă cu frunze rotunde. Ea îţi va aduce şi bogăţie. În colţul dinspre nord este bine să aşezi un glob pământesc. Se spune că te va ajuta să-ţi construieşti o carieră prosperă. Mai mult,pentru un living primitor,evită să ţii mobilier în mijlocul acesteia. Poţi avea cel mult o masă rotundă,căci atrage energia pozitivă. Evită să ţii un singur fotoliu în sufragerie,căci aduce ghinion.

Dormitorul,în nuanţe deschise

Cu toţii ne dorim un dormitor confortabil şi liniştitor! Ca să-l ai,ţine cont de principiile feng shui:patul trebuie să fie amplasat cât mai departe de uşă,iar capul patului să fie aşezat înspre partea de vest. Tradiţia chineză mai spune că oglinzile trebuie să fie orientate spre partea de nord a camerei şi nu trebuie amplasate deasupra patului. În ceea ce priveşte culoarea pereţilor,sunt de preferat nuanţele deschise de albastru,maro sau verde,pentru linişte. De asemenea,ca să existe armonie în cuplu,este recomandat să ai două scaune în dormitor.

Nu păstra farfurii ciobite

Majoritatea familiiilor petrec foarte mult timp în bucătărie,de aceea este foarte important să o amenajezi astfel încât să te simţi bine. Foarte important este ca pereţii să fie zugrăviţi în alb,nu în culori închise,astfel încât să atragă energiile pozitive în casă. Aruncă toate paharele şi farfuriile ciobite,căci tradiţia chineză spune că aduc ghinion. La fel şi obiectele ascuţite ţinute la vedere! De aceea,depozitează cuţitele într-un sertar. Tot principiul feng shui spune că aragazul ar trebui să nu stea sub fereastră şi la nici foarte aproape de chiuvetă,din cauza incompatibilităţii foc (aragaz) şi apă (chiuveta).

Decoraţiuni pentru relaxareClopoţeii de vânt,confecţionaţi din bambus sau din metal,atârnaţi în balcon,aduc noroc. Se găsesc în magazine de decoraţiuni. Dacă alegi o fântână feng shui,află că te ajută să scapi de stres. Tot pentru linişte,poţi recurge la o soluţie mai simplă:un vas de sticlă cu apă,în care ai pus câteva frunze de bambus. Există şi lumânări feng shui:albe,pentru protecţia membrilor familiei,roşii pentru energie,galbene,pentru concentrare sau verzi,pentru succes la bani.