De cele mai multe ori,observarea interlocutorului poate provoca apariţia efectului "de oglindă",adică părţi ale creierului responsabile pentru mişcare sunt activate în momentul în care persoana respectivă vede pe cineva în acţiune.

Însă compania unei persoane plictisitoare poate înşela creierul,astfel că interlocutorul poate crede,de exemplu,că acea persoană se mişcă mai lent decât în realitate.

La studiu au luat parte doar bărbaţi. Aceştia au fost împărţiti în două grupuri:grupuri,jumătate au fost prezentanţi ca neo-nazişti-pentru a deveni neplăcuţi în ochii celorlalţi,iar ceilalţi au fost prezentaţi ca persoane plăcute,cu mintea deschisă.

Astfel,când bărbaţii vedeau pe cineva care le displăcea,acea parte a creierului lor responsabilă cu "reflexia"-cortexul premotor de emisferă dreaptă-manifesta o activitate diferită de aceea care se producea în cazul contactului cu indivizii care le erau pe plac.

 Ţinând cont de aceste rezultate,cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii sunt dispuşi să manifeste o mai mare simpatie faţă de cei care le seamănă.