Flavonoizii te ajută să învingi astenia de primăvară

1 69362 original jpg jpeg

Odată cu sosirea primăverii, nu este exclus să te simţi mai obosit, să ai senzaţia că ţi-ai pierdut toată energia şi chiar să devii melancolic. Dacă ai toate aceste simptome, cel mai probabil eşti o victimă a asteniei de primăvară.

Vestea bună este că unele alimente te pot ajuta să scapi de aceste probleme.

Când simţi că toată energia ta pozitivă s-a dus pe apa sâmbetei,trebuie să iei urgent măsuri pentru a ieşi din această stare pentru a nu risca să intri în depresie. Prima,şi poate cea mai eficientă,măsură vizează modificarea dietei.Doar tratamentul te scoate din depresieDacă de astenie poţi scăpa mai repede,în cazul depresiei,trebuie să ştii însă că stările psihice negative vor persista. Doar un control medical şi instituirea unui tratament adecvat pot lecui această afecţiune.Ce este astenia„Organismul nostru reacţionează diferit la încălzirea vremii,la faptul că,odată cu sosirea primăverii,ziua devine mai lungă şi avem parte de lumină naturală o perioadă mai îndelungată. În aceste condiţii,unii dintre noi dezvoltă această tulburare numită astenie", explică dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.

Află de AICI ce rol au flavonoizii şi în ce alimente se regăsesc!