Florenţa Mihai, prima româncă la Roland Garros. Partidul Comunist i-a suspendat paşaportul de teamă că ea s-ar fi putut căsători în altă ţară
Cariera primei jucătoare din România care a ajuns într-o finală de Mare Şlem a fost suspendată vreme de doi ani, din motive politice, fapt ce i-a tăiat aripile şi i-a spulberat visurile.
În efervescenţii ani ’70, când Ilie Năstase şi Ion Ţiriac aduceau faimă României câştigând cele mai râvnite premii din tenis (Wimbledon, Roland Garros, US Open, Cupa Davis), o româncă îndrăznea să viseze să le egaleze performanţele. „O fată blondă drăguţă, comunicativă, cu care-ţi place să stai de vorbă şi cu care ai ce discuta. Modelul clasic de antivedetă“, aşa cum o descria jurnalistul Radu Voia pe cea care devenise revelaţia feminină de la Roland Garros, în 1977.
Pentru Florenţa Mihai, născută pe 2 septembrie 1955, pe care fratele său, Cristi, încercase să o îndrume de mică spre gimnastică, sportul cu rachete îi oferise satisfacţii pe bandă rulantă. La 12 ani, se antrena la Dinamo alături de Virginia Ruzici, care avea să-i fie parteneră de joc şi prietenă pe viaţă. La 18 ani, când a ajuns în America cu doar 100 de dolari în buzunar, a bătut continentul american de la un cap la altul într-o rulotă, reuşind să se întreţină din premiile câştigate la turnee. Iar trei ani mai târziu, tot tenisul avea să-i aducă cea mai mare împlinire: cinci victorii la Paris, care o introduceau în cercul restrâns de sportive intrate în competiţia de la Roland Garros – lucru nemaiîntîlnit până atunci pentru tenisul românesc feminin şi atât de puţin relatat în presa vremii.
Jocul care a făcut istorie
Numele Florenţei Mihai, apărut în cele două finale ale turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros din 1977, la simplu şi la dublu mixt, nu era chiar o surpriză. Cu un an în urmă, atât ea, cât şi buna sa prietenă şi tenismenă de mare valoare, Virginia Ruzici, ajunseseră până în semifinale la Paris. Acum însă, românca spera ca sorţii să fie de partea sa până la final.
La simplu, o avea ca rivală pe Mima Jausovec, din fosta Iugoslavie, căreia i-a cam subestimat abilităţile. „Jausovec m-a învins într-un moment în care credeam că o să fiu eu cea mai bună“, declara ea la acea vreme pentru ziarul „Sportul“, punând eşecul său pe seama vântului potrivnic. Cu toate acestea, Florenţa a recunoscut că, de fapt, a vrut să facă mai mult spectacol la Roland Garros, probabil îmbătată de succesele de până atunci: „Să spun sincer însă, în ziua aceea am vrut să joc puţin la spectacol. Erau 14.000 de parizieni în tribune, iar aplauzele lor parcă mă îmbiau numai la joc frumos“. La dublu mixt, a făcut pereche cu columbianul Ivan Molina, dar cei doi au fost învinşi de cuplul John McEnroe-Mary Carillo. Florenţa nu a primit cu supărare pierderea finalei, sperând ca la următoarea ediţie să-şi demonstreze adevăratul potenţial. Din păcate, nu a mai avut niciodată ocazia să-şi ia revanşa.
I s-a interzis să joace tenis timp de doi ani
Cariera Florenţei Mihai putea atinge poate cele mai înalte culmi, dacă ascensiunea sa n-ar fi fost oprită de regimul comunist. La puţin timp după finalele atinse la Roland Garros, autorităţile române i-au suspendat paşaportul pentru o perioadă de doi ani. „Această decizie mi-a blocat cariera“, spunea ea, în 2014, într-un interviu pentru ziare.com. Motivul? Cadrelor din partidul comunist le era teamă că s-ar fi putut căsători în altă ţară, la fel cum a procedat prietena ei, Mariana Simionescu, care s-a măritat cu suedezul Bjorn Borg, în anul 1980. Scoasă total din ritm după doi ani de inactivitate competiţională, nu a mai reuşit vreun rezultat notabil în turneele de Grand Slam după anul 1977, lucru care i-a lăsat un gust amar. „Dacă nu aveam paşaportul ridicat şi dacă aveam un antrenor cu mine, aş fi fost între primele douăzeci din lume“, credea ea cu tărie.
În cariera sa, Florenţa Mihai s-a clasat în primele opt jucătoare la simplu la US Open-ul din 1979 şi a făcut parte din echipa de Cupă a Federaţiei României timp de 6 ediţii (dublu alături de Virginia Ruzici), reuşind să ducă România de patru ori în sferturile Grupei Mondiale (1978-Melbourne, 1980-Berlin, 1981-Tokyo, 1983-Zurich).
Antrenoare a Federaţiei Române de Tenis
Tenisul n-a mai fost la fel pentru ea după interdicţia de doi ani şi, la un moment dat, după mai multe accidentări, a renunţat să mai joace. Dar cum o viaţă fără tenis nu era de conceput, a devenit antrenor, pentru a îndruma şi alte talente spre marea performanţă. A crescut sportive ca Irina Begu, Ruxandra Dragomir sau Irina Spîrlea şi, timp de 14 ani, a fost căpitanul nejucător al „naţionalei tricolore“. „Tot timpul le-am spus elevelor mele să mă depăşească“, spunea Florenţa Mihai, mândră de rezultatele elevelor sale. Din păcate, la vârsta de 60 de ani şi după luni de suferinţă, cancerul a învins-o pe cea care a trăit mereu discret. „A avut o dragoste enormă pentru acest sport şi era o rivală redutabilă. Dar a fost şi o persoană iubită. De toată lumea“, a spus Virginia Ruzici la dispariţia bunei sale prietene. „Prin intermediul ei am cunoscut-o pe Simona Halep, la Paris, când juca la categoria sub 14 ani. Apoi am văzut-o împreună cu Irina Begu şi cu alte fete pe care le pregătea la clubul la care lucra. A avut o influenţă mare, pozitivă şi asupra carierei Ruxandrei Dragomir.“
Doar trei finaliste la Rolan Garros
În istoria tenisului feminin românesc, doar trei jucătoare au disputat finale de Mare Şlem: Florenţa Mihai în 1977, Virginia Ruzici în 1978, când a şi cucerit titlul, şi Simona Halep.
@profimedia
