FOTO Casa în care Julia Child a gătit faimoasele ei reţete, scoasă la vânzare. Cum arată bucătăria?

1 fotojet jpg jpeg

Casa din Washington, în care celebra Julia Child a preparat reţetele delicioase pe care le-a publicat apoi în cartea “Mastering the Art of French Cooking”, este scoasă la vânzare! Iar valoarea ei nu constă numai în locaţia pe care o are sau în diversele îmbunătăţiri care i-au fost aduse de-a lungul anilor!

Aflată în Georgetown, casa de un galben ca untul a fost căminul în care Child şi-a exersat talentul de bucătar, din 1948 până în 1959, când s-a mutat cu soţul ei, Paul Child, în altă locuinţă. Julia a început să gătească faimoasele ei reţete franţuzeşti în 1956, după şederea pe care o avusese la Paris, unde s-a îndrăgostit de preparatele franţuzeşti. Child ajunsese pe bătrânul continent când partenerul ei a fost trimis la Paris într-o delegaţie întinsă pe câţiva ani buni.

Casa din secolul al IXX-lea a fost construită de Edgar Murphy într-o perioadă în care cei mai mulţi vecini erau persoane de culoare, după cum ne informează Washington Post. Child a reamenajat bucătăria şi a instalat un aragaz pe gaz, modelul Garland Model 182, de 400 de dolari, o avere la acea vreme. Îmbunătăţirile aduse principalei camere din casă au făcut posibilă o nouă activitate pe care Julia Child începuse să o îndrăgească – să le înveţe şi pe alte femei să gătească în stilul franţuzesc.    

Cu trei dormitoare şi trei băi, fosta casă a Juliei Child a suferit, de-a lungul vremii, numeroase renovări. Actualul proprietar al clădirii, Rory Veerers-Carter, a cumpărat casa în 2015 şi de-atunci aproape că a făcut-o de nerecunoscut, a modernizat-o pentru a putea fi folosită de următorii proprietari după cum doresc.

La ce preţ a scos-o la vânzare?

Agenţia imobiliară care o are listată a evaluat-o la 3,5 milioane de dolari.

Se pare că bunica proprietarului Veerers-Carter era o admiratoare de-ale Juliei Child, care urmărea cu interes emisiunile acesteia. “Atraşi tocmai de munca enormă din spatele acestui proiect, proprietarul şi-a dorit nespus să păstreze farmecul acestei case emblematice”, au declarat cei care au emis anunţul de vânzare.

La parter, există o sufragerie, un birou, un foaier şi o cameră de retuşare a machiajului, cum se spunea pe vremea Juliei Child la toalete. Bucătăria beneficiază de cea mai modernă aparatură, iar, în timpul renovării, s-a preferat păstrarea unora dintre pereţii care existau la început.   

Bucătăria are acces spre exterior, iar, la etaj, sunt cele trei dormitoare ale casei.

Julia Child a murit în 2004, în Montecito, California, din cauza insuficienţei renale, cu numai două zile înainte de-a împlini 92 de ani.

Foto – The French Chef (1962), agenţia de imobiliare TTR Sotheby’s International Realty