Lupta cu cancerul

 

La numai 21 de ani, Diane a primit diagnosticul de carcinoma, cea mai des întâlnită formă de cancer de piele. De atunci, actriţa s-a operat de două ori pentru a înlătura alte forme – cu potenţial fatal – de cancer de piele. La 75 de ani, Keaton vizitează regulat medicul dermatolog, aplică protecţie solară din plin şi poartă ţinute care să-i lase la vedere cât mai puţină piele.

„Când aveam 20 de ani, nu-mi prea păsa de toate chestiile astea. Nu eram informată şi nici nu mă interesa aşa ceva. Culmea e că m-am confruntat cu problemele astea toată viaţa mea de adult, chiar şi recent”, spunea ea în 2015. „Abia după 40 de ani am început să mă protejez de soare. Şi asta deşi matuşa mea Martha a avut un cancer de piele atât de agresiv, încât au fost nevoiţi să-i înlăture întregul nas. Tata a avut şi el cancer de piele, la fel şi fratele meu”, a adăugat vedeta.

 

Ideea e că n-aş fi făcut 20 de cancere de piele dacă m-aş fi protejat şi uite că am făcut. Pentru că nu m-am protejat. În adolescenţa mea şi-n tinereţe, nici măcar nu se discuta despre un asemenea subiect. Iar acum mă protejez cum pot eu de bine!”, a conchis Diane.

Foto - Shutterstock, Instagram Diane Keaton