FOTO Mary Todd, soţia nesuferită a lui Abraham Lincoln. Putea să împiedice asasinarea preşedintelui?
Extrem de ambiţioasă, descrisă de mulţi ca fiind „nesuferită”, „zgârcită” şi „rece ca gheaţa”, această fostă Primă Doamnă a Statelor Unite a lăsat o impresie neplăcută la Casa Albă, unde a devenit foimoasă pentru „felul ei de-a fi imposibil de-a fi îndrăgit”. Nu este vorba despre Hillary, Michelle sau Nancy, ci despre cea care a fost soţia preşedintelui american în urmă cu 150 de ani.
Dacă unii o blamau pentru caracterul ei tranşant şi rece, alţii o considerau pe Mary Todd – căci despre ea este vorba – o femeie care ştia ce voia de la viaţă şi de la poziţia ei privilegiată. Până şi soţul ei a recunoscut, la numai o săptămână de la nuntă, că mariajul lui era o „profundă minune”. Asta pentru că se minuna lângă cine ajunsese să-şi trăiască viaţa? Până la urmă, Abraham anulase o dată nunta. Nu se cădea oare din partea unui gentleman să o facă din nou?...
Partenera ideală?
De fapt, din toate informaţiile adunate până în prezent despre fostul cuplu prezidenţial reiese că Lincoln n-a făcut un compromis atunci când a însoţit-o pe Mary la altar. S-a însurat cu ea pentru că Todd era cu adevărat perechea lui. Era femeia care i se potrivea, care era la fel de ambiţioasă ca el şi avea, tot ca el, o mare pasiune pentru politică. Mai mult, Mary era pregătită să facă tot ce-i stătea în putinţă pentru a-l aduce pe soţul ei pe culmile succesului.
În ceea ce priveşte felul în care arăta, unii au descris-o, mai târziu în viaţă, ca o femeie serioasă, rotunjoară, cu un ten albicios. Chiar ea îşi descria propria siluetă în termeni tăioşi, comparându-se cu un con de brad cu „exuberanţe periodice de cărnuri”. Totuşi, familia ei îşi aminteşte de tânăra Mary pe ringul de dans, când etala un zâmbet cuceritor şi o timiditate neaoşă. Atuurile ei nu rămâneau neobservate de reprezentanţii sexului opus. Însuşi cumnatul lui a spus la un moment dat: „Mary îi putea face pe preoţi să-şi uite rugăciunile”.
Neobişnuit de educată pentru vremea ei, Mary se descurca de minune în tot felul de conversaţii. William Herndon, partenerul juridic al soţului ei, o considera „sclipitoare, frumoasă şi plină de viaţă, cu un intelect incontestabil şi o judecată intuitivă remarcabilă în ceea ce privea comportamentul bărbaţilor şi motivele lor”. Dacă s-ar fi născut cu 150 de ani mai târziu, cu sigurnaţă că ar fi avut propria carieră politică de succes, dar, la vremea ei, tot ce putea face era să-şi găsească un soţ pe măsura ei.
Soţia l-a făcut preşedinte
Şi atunci nu putem să nu ne întrebăm cum de asemenea femeie, cu mai mulţi pretendenţi de valoare, l-a ales pe avocatul de la ţară, needucat, cu multe datorii, despre care nimeni n-ar fi zis că ar putea ajunge vreodată preşedintele nimănui? Todd a fost cea care a văzut potenţialul în Lincoln, asta e clar! După cum spunea au coleg avocat de-ai lui Abraham, „Lincoln era un om întunecat, trist. Soţia lui l-a făcut preşedinte!” Iar Abraham a recunoscut acest lucru în momentul în care a fost declarată victoria lui, în 1860: „Mary, Mary, am fost aleşi!”
Din păcate, pe măsură ce devenea tot mai cunoscută publicului larg, Mary Todd îşi dădea tot mai mult arama pe faţă. Toanele ei era tot mai violente şi, din moment ce păşise în Casa Albă, ajunsese să ce certe cu prietenii, să-i înlăture pe membrii familiei sale şi să facă crize inexplicabile în public. Cu toate astea, ei nu-i păsa de imaginea care se contura despre ea şi nu suporta să audă că ar fi fost de preferat să devină mai... feminină, drept urmare mai supusă.
Acestea fiind spuse, Mary a făcut ce-a vrut pe durata mandatului soţului ei. A cheltuit zeci de mii de dolari pe haine şi mobilă, după care îşi scotea la licitaţie rochiile, făcea şedinţe de spiritism în Casa Albă pentru a lua legătura cu fiul ei decedat, Willie, iar, în 1875, a fost internată de singurul ei fiu rămas în viaţă într-un azil din Illinois.
Asasinarea preşedintelui
Preşedintele Lincoln s-a trezit în dimineaţa de 14 aprilie 1865 bine dispus. În seara cu pricina, cuplul prezidenţial trebuia să meargă la teatru, însă Mary avea o durere de cap îngrozitoare şi i-a propus să stea amândoi acasă. Preşedintele, însă, a insistat să nu lipsească de la spectacol, având în vedere că presa scrisese deja despre prezenţa lui acolo. Au mers amândoi şi s-au simţit bine. În timpul celui de-al treilea act, cei doi soţi se ţineau de mână, iar Mary i-a şoptit soţului ei la ureche: „Ce crezi că ar spune doamna Harris dacă ne-ar vedea aşa apropiaţi?”, la care el i-a răspuns: „N-ar zice nimic...”
Aceasta a fost ultima lor conversaţie. La 22.15, preşedintele a fost împuşcat de actorul John Wilkes Booth, care nu era de acord cu noua lege dată de preşedinte cu privire la abolirea sclaviei. A căzut la podea ţinându-şi în continuare de mână soţia. A rămas în comă timp de nouă ore, după care a murit. Avea numai 56 de ani.
Cum ar fi putut împiedica Mary asasinarea lui Ambraham Lincoln? În primul rând, ar fi putut insista să rămână acasă cu soţul ei, aşa cum i-a propus iniţial. Apoi, se pare că intruziunile ei politice şi comportamentul ei violent şi duşmănos ar fi cauzat răcirea relaţiilor între soţul ei şi anumiţi oameni politici. Sau chiar civili – precum actorul John Wilkes Booth – care criticau vehement măsurile politice luate de preşedinte împreună cu Prima Doamnă.
Posibile probleme psihice
Conform standardelor din ziua de azi, Todd cel mai probabil suferea de tulburare bipolară. Avea momente excepţionale, când l-a putut sfătui pe primul on în stat să ia măsuri benefice ţării, şi momente în care simţea că totul se năruia în jurul ei. Şi se comporta ca atare. De pildă, după moartea soţului ei, s-a închis în Casa Albă săptămâni întregi refuzând orice ajutor sau metodă de comunicare cu restul lumii. Nici măcar atunci când soţul ei se afla în comă n-a putut Mary să-i fie alături. Oamenii preşedintelui au gonit-o pe Prima Doamnă din camera în care se afla Abraham, în ultimele lui ore de viaţă, pentru simplul motiv că plângea isteric şi deranja pe toată lumea.
Celebra văduvă a devenit o femeie de care râdea toată lumea, odată ce-a părăsit Casa Albă. Starea ei pshihică s-a deteriorat simţitor din cauza bolii mentale de care cu siguranţă suferea, dar şi din pricina remuşcărilor că n-a reuşit să împiedice în vreun fel moartea lui Lincoln. S-a învinovăţit până la sfârşitul zilor ei de dispariţia prematură a soţului ei şi şi-a trăit ultimii ani din viaţă în azilul în care o internase propriul fiu.
