FOTO! Transformare uluitoare după vizita la salon: demonstraţii de hair styling care să te inspire

19 par frumos jpg jpeg

Schimbarea de look este o tranformare pe care, de obicei, femeile şi-o doresc cel puţin o dată în viaţă. Fie că vor să depăşească o problemă interioară şi atunci găsesc un refugiu în saloanele de frumuseţe, fie pur şi simplu pentru că vor să arate bine şi să atragă atenţia. În experienţa lor, stiliştii întâlnesc însă persoane de toate vârstele, care de care mai interesante.

Există situaţii când schimbarea de look este o necesitate, altfel ajungi să fii subiectul unor glume pe seama ta. Stiliştii sunt cei care ne vin în ajutor, iar rezultatul poate depăşi orice aşteptare. 

Meseria stilistului nu este una uşoară. Iar atunci când ai în faţă un puşti de doi ani care se tunde pentru prima dată, trebuie să ai mare grijă să nu-l dezamăgeşti. Ca să-l faci să stea liniştit îi dai o acadea şi îţi continui treaba.

screenshot 20200701 134328 youtube jpg jpeg

Clientul poate fi cu adevărat surprins de rezultat:

screenshot 20200701 133006 youtube jpg jpeg

Uneori ai în faţă persone cu un păr superb, încât îţi pare rău să-l dai jos. Cu toate acestea, trebuie să o faci, mai ales când un băieţel de 6 ani vrea să semene cu un fotbalist celebru. Aşa că pui mâna pe aparatul de tuns şi îl transformi într-un bărbat adevărat.

screenshot 20200701 133245 youtube jpg jpeg

Dacă ajungi pe mâna unui stilist bun, tunsoare pe care ţi-o face va fi cartea ta de vizită:

tunsoare ca la fotbalisti jpg jpeg

Este adevărat că tunsoare te schimbă mult, dar ce poate face o culoare deosebită a părului este cu adevărat magnific. În vogă sunt nuanţele de blond şi gri. Dar, atenţie, nu trebuie să ne luăm mereu după trenduri. 

97054206 268243484583575 4260603276407006659 n jpg jpeg

Mai citeşte şi: Costume de baie la modă în 2020

Foarte multe fete îşi lasă părul lung, crezând că aşa vor arăta mai tinere. Stilişti pot însă demostra contrariul. 

80805623 237571563891845 6708881599080062089 n jpg jpeg

Bărbaţii sunt şi ei în căutare de schimbări care să-i pună în valoare. Cine a spus că nu au dreptul să arate ca idolul lor punk rock?

creasta tunsoare jpg jpeg

Mai citeşte şi: Cum porţi hainele şi accesoriile cu imprimeu floral

Sursa foto: Instagram 



Recente

caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg