FOTO Unde trăieşte Tiger Woods şi cum arată casa lui de 55 de milioane de dolari de pe „insula bogaţilor“

1 profimedia 0513252470 jpg jpeg

Considerat unul dintre cei mai buni jucători de golf din toate timpurile, Tiger Woods are o avere pe măsura rezultatelor sale din sport. Deşi a trecut printr-un divorţ foarte costisitor, sportivul american are încă o avere estimată la 800 de milioane de dolari.

Tiger Woods câştigă anual în jur de 100 milioane de dolari şi, potrivit revistei „Forbes“, a fost prima persoană din lume care a câştigat în cariera de sportiv peste 1 miliard de dolari.

O bună parte din aceşti bani au fost pierduţi la divorţul de modelul suedez Elin Nordegren (foto 6 Galerie). După ce numeroasele aventuri extraonjugale ale sportivului au apărut în presa – Woods a recunoscut că a înşelat-o peste 100 de femei - aceasta a depus actele de divorţ, iar sportivul a fost nevoit să-i plătească fostei soţii suma de 100 de milioane de dolari.

Tot atunci, el a renunţat şi la insula privată din Suedia (care mai târziu a fost scoasă la vânzare), însă actuala sa proprietate depăşeşte limitele imaginaţiei: are propriul teren de golf, câteva piscine, şase corpuri de clădiri, un rezervor uriaş de oxigen şi un teren de baschet.

Unde este „insula bogaţilor“ şi ce vecini are sportivul

Atunci când nu se află pe iahtul său de 50 de metri lungime (foto 5 Galerie), o adevărată casă plutitoare, cel mai probabil îl poţi găsi pe Tiger Wood la conacul din Jupiter Island (Florida, SUA). Insula are doar 900 de rezidenţi, iar valoarea medie a unei locuinţe este de 5 milioane de dolari.

Woods a cumpărat proprietatea de 4 hectare pentru 40 de milioane de dolari, iar la vremerea respectivă acolo existau doar câteva corpuri de casă (foto 3 Galerie). A transformat-o după gustul său, iar astăzi valorează 55 de milioane de dolari.

Situat lângă ocean, domeniul sportivului include 6 clădiri, un teren de tenis, o sală de sport, un teren de baschet, un teren de golf de 1,5 ha. Dintre cele 6 clădiri, patru sunt dependinţe, una este un corp de locuit cu o suprafaţă de 3.200 de metri pătraşi, iar alta o clădire multifuncţională de 6.500 de metri pătraţi. De asemenea, Tger Woods a amenajat un cinematograf, o sală de jocuri şi o cramă.

Iar dacă se plictiseşte de proprietatea sa, deşi nu ar exista niciun motiv să se întâmple acest lucru, Woods îşi poate vizita vecinii celebri şi bogaţi de pe insulă: Michael Jordan, Celine Dion, Kid Rock Olivia Newton-John, Justin Bieber.

FOTO Profimedia



Recente

 UNY0224 jpg
GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg
woman deer pink moon jpg