Frumoasele primăverii

1 47214 original jpg jpeg

După o iarnă grea, florile de primăvară par şi mai înmiresmate, şi mai frumoase. Nu-i greu să ţi le aduci în casă, dacă urmezi sfaturile noastre.

Zambilele, vesele şi parfumate

Zambilele au culori superbe şi un parfum îmbietor. Ca să te bucuri de ele,poţi face săptămânal un buchet sau poţi cumpăra un ghiveci cu planta înflorită. După uscare,o poţi planta într-o grădină.

Ştiai că......în trecut,zambilele erau plante rare,pe care şi le permiteau numai cei mai bogaţi colecţionari?

Lalelele, elegante şi multicolore

În lume există peste 5.000 de soiuri de lalele. Printre cele mai întâlnite se numără lalelele Triumf şi Darwin. Primele au flori mari,viu colorate,şi apar la sfârşitul lui aprilie. Celelalte au flori mici şi înfloresc din aprilie până în mai.

...deşi Olanda este Ţara lalelelor,aceste flori provin din Turcia?

Narcisele,delicate şi miniaturale

Puţini ştiu că narcisa este adevăratul simbol al primăverii. Odată ce apare,este semn că iarna nu se mai întoarce. Păstrate în vaze,narcisele vor rezista mai mult,mai ales dacă stau într-un loc răcoros.

...numele narcisei provine de la cuvântul grecesc „narke”, care înseamnă narcotic?

Freziile, fragile şi pretenţioase

Freziile sunt delicate şi plăcute prin mirosul lor proaspăt. La noi,freziile se cultivă mai mult în sere. Cultivarea la ghiveci este foarte dificilă. Te poţi bucura de ele în glastră,în buchete cu lalele şi narcise.

...freziile nu se aşază lângă legume şi fructe,pentru că sunt sensibile la etilena emanată de acestea?

Lăcrămioarele, gingaşe şi înmiresmate

Uşor de îngrijt,ele înfloresc în aprilie-iunie. Când cresc în ghivece,trebuie să aibă umiditate constantă de la sfârşitul iernii până când le cad florile. Apoi laşi pământul să se usuce între două udări.

...toate părţile lăcrămioarei sunt toxice pentru animalele de casă?

Panseluţele, catifelate şi pline de culoare

Albastru,roşu,galben,violet-pe toate le îmbină cu măiestrie panseluţele. Înfloresc în martie şi în aprilie,dar şi vara. Sunt flori nepretenţioase,a căror singură cerinţă este să nu fie aşezate chiar în bătaia soarelui.

...răsadurile proaspete de panseluţe se udă în fiecare seară până când înfloresc

şi se aşază la lumină?