Frumuseţea la feminin – avantaje şi provocări în lumea modernă

1 clickfemei jpg jpeg

Dacă în urmă cu doar un secol femeile aveau extrem de puţine drepturi chiar şi în ţările foarte dezvoltate, lucrurile s-au schimbat puternic. Încă există probleme cu privire la discriminarea salarială pe criterii de gen, încă există în multe cazuri mentalitatea conform căreia bărbaţii ar avea o superioritate legată de putere şi alte capacităţi fizice.

Din fericire, aceste lucruri se îndreaptă pe o direcţie bună, iar femeia modernă poate beneficia de drepturile care i se cuvin, ba chiar poate accelera spre succes într-o lume considerată încă a bărbaţilor. Să nu uităm că genul masculin este dominant în politică, administraţie de top, management de top etc.

După secole în care se poate spune că una dintre atribuţiile principale ale femeii era aceea de a fi frumoasă, acum frumuseţea este o alegere cu siguranţă şi un avantaj. Frumuseţea nu mai ţine cont atât de mult de tipare, frumuseţea este tocmai prin diversitate, prin individualitate. Tot mai multe branduri de cosmetice promovează tocmai acest gen de frumuseţe naturală. Fiecare femeie poate alege modul în care arată, frumuseţea este o stare de spirit, se reflectă de la interior spre exterior.

Frumuseţea convenţională rămâne o provocare în multe medii sociale. Este etic ca o femeie să îşi folosească frumuseţea pentru a domina pe plan profesional? Dacă vom considera frumuseţea un dar al naturii, o parte din ceea ce este persoana respectivă, nu se poate constata că s-ar încălca principii etice. Realitatea ne arată că frumuseţea este importantă pentru o femeie, dar în genul de tipare înguste şi cu siguranţă nu este de ajuns. Oamenii reacţionează în felul lor la frumuseţe, dar ceea ce contează mai mult la orice persoană - femeie sau bărbat - este modul în care gândeşte, în care simte, în care se exprimă şi în care acţionează. Vedem asta la vedete, oameni politici etc.

În ceea ce priveşte protejarea frumuseţii aşa cum este ea văzută ca standard de societate, partea bună este că există astăzi numeroase tratamente, soluţii pe care ştiinţa le pune la dispoziţie. Ne putem referi la tratamente estetice precum un tratament acnee în centru de specialitate, fel de fel de tratamente pentru cicatrici sau alte afecţiuni ale pielii. De asemenea, se poate merge până la implanturi sau alte intervenţii speciale, operaţii estetice ample. La nivel de bază, există oricum creme, loţiuni, fel de fel de soluţii cosmetice pentru protejarea pielii sau pentru estomparea sau eliminarea unor probleme.

Frumuseţea la feminin rămâne o provocare în sine pentru orice femeie, în lumea modernă actuală, însă lucrurile sunt mult mai lejere decât în trecut. Este important să fii frumoasă aşa cum îţi doreşti tu să fii, iar a lucra la acest lucru nu este greşit. Eşti frumoasă nu pentru alţii, ci pentru tine însăţi, cel mai relevant este să te simţi bine în propria piele. De la mulţumirea de sine apar numeroase avantaje la nivel psihic, care îţi dau putere să reuşeşti şi mai multe lucruri remarcabile. Frumuseţea care vine din interior este cea mai puternică, suntem oameni frumoşi - fără a conta genul - atât timp cât trăim frumos şi facem cât mai multe lucruri bune. Se spune că bunătatea este cea mai sexy atitudine a unei persoane, dovadă că frumuseţea cu adevărat radiază din interior.



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg