Lor nu le trebuie doar apă şi soare, ci şi proteine. Nu te speria! Nu îţi vor mânca degetele şi nici nu te vor ataca noaptea, în somn, ca în filmele SF! Cel mult, te vor scăpa de muşte şi ţânţari. Dar, ca să nu piară, vor avea nevoie de… hrană constantă.

Origini

Aflate încă la graniţa dintre mit şi realitate, aceste plante nu consumă carne, aşa cum indică numele. O denumire de plante insectivore are mai mult sens – de fapt, ele astfel au fost botezate de către Charles Darwin, în 1875. Şi asta pentru că, apărând pe solurile sărace în substanţe nutritive, de obicei în mlaştini, au supravieţuit extrăgând nutrienţi din insectele care se aşezau pe ele. Astfel, plantele şi-au dezvoltat un adevărat sistem de a atrage insectele, de a le prinde şi de a le digera cu ajutorul enzime care descompun corpul insectei. Deşi sunt rare şi cumpărătorii comuni cunosc doar câteva asemenea specii, aflaţi că există 630 de soiuri de asemenea plante, provenind din cinci ordine diferite.

Modurile de prindere a prăzii diferă şi ele, după cum urmează:

Prinderea în urnă

Majoritatea insectelor sunt atrase de coloritul marginilor şi a pereţilor florii, iar altele, de seva dulce. Odată ademenite în capcană, insectele alunecă în această urnă. Evadarea insectelor e imposibilă, întrucât plantele au dezvoltat nişte peri orientaţi în jos, care le împiedică să se elibereze. În plus, seva ingerată conţine substanţe narcotice, care le ameţesc.

Exemple de plante: Darlingtonia californica şi Sarracenia (foto 3) (America de Nord), Heliamphora, Brocchinia reducta şi Catopsis bertroniana (Africa de Sud), Nepenthes (sud-estul Asiei), Cephatolus (Australia de Vest).

Capcana adezivă

Majoritatea plantelor carnivore secretă un „lipici natural“, mai ales pe suprafaţa frunzelor, bogat în glucide. Insectele sunt momite de gustul dulce, dar rămân prinse, fără speranţă de scăpare. Ba mai mult, cu cât se zbat mai mult, cu atât perişorii care secretă sucul lipicios le strâng şi mai tare, în cele din urmă insectele rămânând imobilizate.

Exemple de plante: Drosera, Drosophyllum, Pinguicula (foto 2), Byblis.

Capcana lui Venus

În 1768, oamenii de ştiinţă au descoperit Dionaea muscipula, cea mai cunoscută plantă carnivoră, (foto 1) şi au fost uimiţi de modul ingenios în care aceasta îşi prinde prada. Frunzele ei cu lobi „dinţaţi“ formează o capcană, care se închide atunci când insecta atinge perişorii senzitivi. Nu e suficientă o singură atingere (care ar putea fi şi a unei picături de ploaie), de-abia a doua mişcare a prăzii declanşează capcana. Lobii se strâng treptat, timp de câteva ore, pe parcursul cărora planta elimină un lichid digestiv care ajută, în următoarele zile, la extragerea nutrienţilor din pradă.

Capcana veziculară

Unele plante au, la nivelul rădăcinilor, un organ asemănător cu o vezică, ce prezintă prelungiri terminate cu o trapă. În momentul în care prada atinge acele prelungiri, trapa se deschide rapid. Practic, „victima“ e aspirată înăuntru, cu tot cu apă. Glandele din vezică elimină apa, iar apoi începe digestia pradei.

Exemple de plante: otrăţelul de baltă (Utricularia, foto 4) şi Polypompholys (foto 5).

Capcana „tirbuşon“

Un alt tip de cursă întinsă insectelor este dispunerea frunzelor în formă de Y, răsucite ca un tirbuşon, în jurul unui canal. Pe pereţii acestui canal, sunt perişori orientaţi în jos care, odată ce prind insecta, o afundă şi mai mult spre camera digestivă. Această caracteristică o găsim la Genlisea (foto 6).

Plante carnivore în România

Câteva dintre plantele carnivore se găsesc şi la noi, printre care Pinguicula alpina şi Pinguicula vulgaris, ambele în munţii Bucegi, otrăţelul de baltă (Utricularia vulgaris) în Delta Dunării şi roua-cerului (Drosera rotundifolia), care cresc într-un sol slab dezvoltat şi se hrănesc cu aproximativ 50 de insecte pe an. Aceste plante sunt ocrotite prin lege.

Îngrijirea plantelor carnivore

Pentru cei care doresc să le crească acasă, trebuie să ştie că sunt destul de pretenţioase. E nevoie de un amestec de turba şi perlit, dar se poate folosi şi pământ special pentru plantele carnivore. Solul trebuie menţinut umed, eventual udat cu apă de ploaie în farfurioară sau direct în pământ, dar frunzele nu trebuie atinse, pentru a nu perturba substanţele care atrag prada. Totodată, au nevoie de lumină naturală, dar într-un loc umed (nicidecum pe pervaz, deasupra unui calorifer). În plin soare se pot arde. În schimb iarna devin inactive. Nu le administraţi niciodată îngrăşământ! Plantele îşi prind singure hrana, dar de reţinut că acele capcane funcţionează doar de câteva ori, după care acea parte a plantei se ofileşte. Pentru a vă asigura că planta îşi conservă energia şi pentru a preveni apariţia mucegaiului, tăiaţi părţile ofilite.

@shutterstock