De mult timp, nu ne mai limităm în a gusta ori chiar a găti doar preparatele autohtone, cu care am crescut şi cu care papilele noastre gustative au o istorie aparte, ce ne readuce mereu în copilărie. Ne place să experimentăm, să reproducem şi să reinventăm reţete care ne-au lăsat o impresie aparte într-o vizită, într-o călătorie ori într-un restaurant cu mâncare străină deschis în oraş. Unii hedonişti chiar îşi aleg vacanţele în funcţie de harta gastronomică! Şi nu, „importând“ în meniul de acasă reţete internaţionale nu înseamnă că ne trădăm cultura. Pur şi simplu, călătorim senzorial şi facem schimb de experienţă cu alte bucătării ale lumii.

Uniunea Europeană a gusturilor

Italienii au dat lumii pizza şi pastele, francezii sunt aşi în brânzeturi, patiserie şi găteli în unt şi vin, nemţii au cârnaţii cu varză, ştrudelul şi fripturile stropite cu bere, britanicilor le place fish&chips, mănâncă cârnaţi cu fasole la micul dejun, lângă ouă cu bacon, şi au împrumutat de la irlandezi carnea de oaie servită lângă bere neagră, în timp ce nordicii au propriile reţete de afumare a peştelui şi combină dulcele cu săratul. Fructe de mare ca ale grecilor, feta pe grătar şi carnea de iepure ori de miel, gătite în ulei de măsline şi stropite cu lămâie, mai rar găseşti. Polonezii se laudă cu pierogi, ungurii au gulaşul, paprikaşul, langoşii şi kurtos colacsii, ruşii au inventat borşul, pelmenii, vita stroganov şi puiul à la Kiev, iar turcii au dat întregii zone balcanice sarmalele, musacaua, pilaful şi ciorba, laolaltă cu baclavaua, kataiful şi sarailia. Românii au o bucătărie aparte, influenţată de vecinii care odinioară i-au cotropit graniţele, dar brânza de burduf, cârnaţii de Pleşcoi, salata de icre de crap, inventată de oamenii deltei, salamul de Sibiu, micii, prazul cu măsline, ţuica şi horinca sunt neaoşe şi unele chiar înregistrate ca mărci.

Vasta Asie