Bărbatul care a inspirat personajul din filmul „Prinde-mă dacă poţi!”, unul dintre cei mai mari escroci din istorie

1 escroc jpg jpeg

Frank Abagnale este bărbatul care s-a remarcat prin inteligenţa sa sclipitoare, care l-a şi ajutat să comită numeroase infracţiuni. De altfel, a şi fost cooptat de FBI pentru a oferi consultanţă în domeniul securităţii financiare.

Personajul real care a inspirat personajul din „Prinde-mă dacă poţi!”, rol interpretat de Leonado Di Caprio, este unul dintre cei mai talentaţi impostori din toate timpurile.

Frank Abagnale a avut, de-a lungul „carierei” infracţionale cel puţin opt identităţi. Acesta s-a născut în 1948 în celebrul cartier Bronx din New York, având mama de origine franceză, iar tatăl italo-american. A comis prima escrocherie în adolescenţă, victima fiind chiar tatăl său. Victima i-a împrumutat cardul bancar, fără să ştie că fiul său va face o şmecherie care avea să îi aducă un „profit” de 3.400 de dolari.

Nu a durat mult până când Abagnale a devenit expert în fraude bancare.

De asemenea, a pretins că este pilot şi chiar a obţinut o uniformă de la Pan Americam World Airways. Se estimează că a efectuat peste 250 de zboruri în 26 de ţări, timp în care s-a cazat gratis la diverse hoteluri.

O altă identitate avută de celebrul escroc american a fost cea a unui medic pediatru, Frank Williams. „Cariera” lui de pediatru nu a avut însă prea mare succes. Ca „doctor”, a fost în pericol de a se da de gol când nu a ştiut să pună un diagnostic unui copil care era pe punctul de a se sufoca.

Nu a durat mult până ce Abagnale şi-a inventat o nouă identitate, de această dată a unui avocat. A reuşit acest lucru falsificând o diplomă a prestigioasei universităţi Harvard. Frank Abagnale a fost însă deconspirat.

Frank Abagnale a executat cinci ani de închisoare, fiind eliberat în schimbul oferirii de consultanţă pentru FBI în domeniul securităţii financiare. În 1980 şi-a scris fabuloasa experienţă de viaţă în cartea „Prinde-mă dacă poţi!”, care a stat la baza filmului cu acelaşi nume din 2002.



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg