Cascadă din România, renumită pentru puritatea apei
Loc înconjurat de numeroase mituri, Cascada celor 7 izvoare este faimoasă şi prin puritatea apei. Însuşi Ceauşescu ştia despre acest lucru şi se crede că fostul preşedinte român ar restricţionat accesul la această cascadă.
Cascada celor 7 izvoare din Bucegi se află între lacul Bolboci şi lacul Scropoasa, pe valea Ialomiţei. Mai precis, cascada celor 7 izvoare se află la 10 minute de mers pe jos prin pădure de la barajul lacului Scropoasa, la cota 1.300. Peisajul este de vis, iar apa care curge pe stâncă ţâşneşte chiar din măruntaiele munţilor.
Există numeroase mituri despre această cascadă despre care unii spun că ar fi cea mai pură apă din ţară ori chiar din Europa sau din lume.
Studiile microbiologice asupra apei de la cascada cele 7 izvoare au fost efectuate încă din perioada interbelică. Primele teste au fost realizate în 1927, urmând ca acestea să fie reluate în 1930 şi 1935. Mai mulţi specialişti s-au ocupat de cascadă, printre care Grigore Marinescu sau Gheorghe Murceanu, reputat geolog, dar şi consilier Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei până în anul 1970. Acesta din urmă în special a desfăşurat ample studii în Bucegi, lucrând de altfel şi la studiul amplasamentului barajului Bolboci din apropierea celor 7 izvoare. Aceşti specialişti, spuneau la aceea vreme că apa care izvorăşte din această cascadă ar fi cea mai pură din lume, în special fără azotiţi şi azotaţi, informează adevarul.ro.
Pentru Nicolae Ceauşescu era „izvorul nemuririi” şi se crede că fostul dictator ar fi restricţionat accesul la această cascadă.
Munţii Bucegi, învăluit în legende
Munţii Bucegi se întind pe o suprafaţă de 300 de kilometri, pătraţi între Valea Prahovei şi Valea Ialomiţei, pe teritoriul a trei judeţe (Braşov, Prahova şi Dâmboviţa). Uriaşii de stâncă care urcă până la 2.500 de metri s-au format în timpul orogenezei alpine, adică cu 100 de milioane de ani în urmă. Masivul Bucegi este o adevărată fortăreaţă cu fundaţie extrem de dură din şisturi cristaline peste care s-au depus de-a lungul timpului calcare, conglomerate de roci şi gresii. Frumuseţea Bucegilor şi formele ciudate sculptate de natură au aprins imaginaţia oamenilor din timpuri străvechi. De altfel, muntele impresionant este învăluit şi astăzi într-o aură de legendă, oamenii visând chiar la civilizaţii extraterestre ascunse în măruntaiele sale sau la semnele strămoşilor pe crestele sale.