Ce-ţi rezervă astrele în perioada 29 iun.-5 iul.

1 75085 original jpg jpeg

Află ce-ţi rezervă horoscopul în perioada 29 iunie - 5 iulie.

BERBEC

Brusc deveniţi mult mai altruistă,visând că nu veţi mai avea niciodată griji financiare. Promovaţi miercuri idei minunate,care au menirea de a stabili noi contracte,prin care să câştigaţi bani mai uşor. Mult mai relaxată din punct de vedere financiar,dar micile dv. „vicii” cer cheltuieli mari.

TAUR

Cele mai multe native primesc moşteniri ori bani din partea rudelor apropiate,care le ajută să depăşească un prag financiar foarte dificil. Celelalte rămân numai cu visele şi cu speranţa că vor primi cândva şi moştenirile nu numai promisiuni. Ce primiţi dispare rapid,ca şi cum n-ar fi existat.

GEMENI

Familistele care au copii se descurcă mai greu întregul interval. Degeaba vă zbateţi întreaga săptămână să mai găsiţi şi alte surse financiare. Datoriile dv. depăşesc cu mult câştigurile şi vă treziţi apelând la prieteni,doar după câteva zile de la încasarea drepturilor dv. financiare „normale”.

RAC

Majoritatea nativelor se pot baza pe veniturile partenerului de cuplu,care însă mai are şi alte multe obligaţii financiare. Consideraţi miercuri că munca dv. este neplătită corespunzător! Pentru cele care nu au făcut economii,această săptămână este oarecum neagră din punct de vedere financiar.

LEU

Micile sume care au apar la începutul intervalului se dovedesc total insuficiente,chiar şi pentru „coşul zilnic”. Relansarea profesională mult dorită este promiţătoare,dar toate fondurile bugetare sunt pe ducă. Mai bine financiar o duc cele care se ocupă de turism ori lucrează în comerţul exterior.

FECIOARĂ

Disfuncţiile hormonale accentuează întregul interval sensibilitatea psihică. E posibilă instalarea unor nevroze destul de periculoase,iar activitatea cardiacă se cere supravegheată cu foarte mare atenţie. Sunteţi sensibile la critici,dacă acestea vin din partea amicilor ori a partenerului de cuplu.

BALANŢĂ

Aveţi senzaţia miercuri şi joi că bateţi pasul pe loc şi că sunteţi blocată de suferinţe inexplicabile. Sunt posibile într-adevăr tot felul de simptome ciudate la sfârşitul intervalului,dar cele mai periculoase sunt cele care semnalează posibile problemele pulmonare. Sunt necesare controale medicale specializate,chiar dacă dv. consideraţi că în niciun caz nu aveţi timp pentru doctori. Mult prea introvertite,păstraţi în suflet iubirea ca pe ceva de preţ. Toate nativele au,întreg intervalul,succese financiare ori măcar şanse deosebite în acest domeniu. Noroc financiar şi iubire pentru toate Balanţele!

SCORPION

Excesele sexuale de miercuri vă pot pune în pericol starea de sănătate,dar nu veţi lua în seamă nicio reacţie ori simptom mai puţin obişnuit. Joi,vă simţiţi stoarse,fără vlagă şi apelaţi din nou la medicul de familie. Labilitatea psihică şi comportamentală scoate în evidenţă stresul şi epuizarea.

SĂGETĂTOR

Cele mai multe native fac întreg intervalul excese erotice,mânate de un instinct primitiv şi de un partener insaţiabil. Sunt în centrul atenţiei miercuri şi joi şi se simt fericite,aşa că exclud indicaţiile medicale. Faptul că trăiesc într-o continuă tensiune,nu le ajută să se echilibreze fizic.

CAPRICORN

Multe native suferă la începutul intervalului din cauza disfuncţiilor cardiace ori hepatice. Pentru unele,va fi absolut necesară o intervenţie chirurgicală de multe ori amânată. Celelalte vor trebui să respecte tratamente noi ori să accepte durerile reumatismale ca pe ceva normal. Daune colaterale.

VĂRSĂTOR

Hipertensiunea a devenit deja „normală” pentru nativele mature. Pentru toate,apar joi colici abdominale inexplicabile,care accentuează gradat disconfortul cotidian. Reuşesc însă să găsească în timp util un tratament corespunzător pentru toate simptomele care le supără şi să se relanseze profesional.

PEŞTI

Aveţi într-adevăr încurcături financiare,dar nici pe de parte aşa cum vă place să le prezentaţi familiei,ca imposibil de depăşit de una singură. Dacă v-aţi decide să acceptaţi miercuri şi ajutorul care vi se oferă,ar fi mult mai simplu. De vineri,se pot accentua brusc şi durerile reumatismale.



Recente

Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg