Ce-ţi rezervă astrele între 14-20 decembrie!

1 72632 original jpg jpeg

Descoperă ce-ţi rezervă horoscopul în perioada 14-20 decembrie.

BERBEC

Acceptaţi marţi un contract,cu mari şanse de a vă propulsa într-un post mult mai potrivit. Reacţiile dv. sunt foarte dure la mijlocul intervalului (ripostaţi,ironizaţi,îi convingeţi în final pe cei dragi că ei greşesc întotdeauna). Sensibilitatea marchează aproape toate relaţiile cu cei din anturaj.

TAUR

Nu vă odihniţi întreg intervalul din cauza coşmarurilor şi este posibil să produceţi numeroase încurcături (fie din pricina unei exprimări anapoda,fie doar pentru că vă tremură mâinile). Le lăsaţi intenţionat celor din anturaj impresia că sunteţi extrem de preocupată în continuare de soarta lor.

ZODIA NOROCOASĂ-GEMENI

Cu optimism,fantezie şi multă putere de muncă,vă implicaţi în orice activitate vi se propune,aşa că nu poate fi de mirare dacă măcar o parte dintre dv. vor fi promovate. Nu refuzaţi munca în echipă,dar vă puteţi descurca foarte bine şi singure. Din păcate,oricât de mulţi bani aţi primi în această perioadă,îi veţi investi imediat în tot felul de „proiecte” personale. Persoana iubită este şi ea de altfel o „sursă” de idei foarte „scumpe”. La începutul intervalului,pot apărea mici disfuncţii ale rinichilor,însă ulterior vă bucuraţi de o stare de sănătate foarte bună. Amicele sunt plecate în concediu,dar oricum nu aveţi timp de şuete.

RAC

Cereţi prea multe explicaţii suplimentare celor care vă evită şi ajungeţi să vă motivaţi tot dv. reacţiile. Este mai bine să vă ocoliţi amicii miercuri şi să le cereţi ajutor rudelor joi. Trăiţi momente foarte speciale vineri şi sunteţi singura care intuiţi adevăratele scopuri ale şefilor direcţi.

LEU

Veţi face tot ce este posibil ca să vă salvaţi postul,dar ar fi bine să vă gândiţi din când în când şi la prieteni. Sunteţi obligată miercuri ori joi să susţineţi un proiect şi descoperiţi că nu sunteţi pregătită suficient. Vă ajută un bun amic,iar notarea „satisfăcătoarea” o primiţi împreună.

FECIOARĂ

Încă de la începutul intervalului admiraţi o persoană din anturaj şi sunteţi din nou pe cale să vă îndrăgostiţi. Ar fi bine să clarificaţi joi situaţia dv. amoroasă,înainte de a se complica prea mult. Sunteţi foarte nemulţumită şi de lipsa banilor,dar cum primiţi o sumă oarecare,cum o cheltuiţi.

BALANŢĂ

Nu vor renunţa marţi la principiile lor de viaţă şi vor juca un rol de judecătoare faţă de cei care greşesc sau încearcă să facă mici escrocherii. Miercuri,nu ţin cont nici măcar de sentimentele lor de iubire! Este o perioadă şi cu numeroase investiţii maxime ori de „acumulări” financiare forţate.

SCORPION

La începutul intervalului,vor avea loc discuţii aprinse,mai ales în familie,pe teme financiare. Joi,nu mai suportaţi comportamentul prietenilor dv.,dar vă revoltaţi fără succes. Aşteptaţi poate prea mult din partea acestora sau nu mai vreţi să vă critice fără rost,permanent şi cu mult sarcasm.

SĂGETĂTOR

Îi vor manipula întreg intervalul cu succes pe toţi cei care vor să obţină „puterea” la un anumit nivel. Nu le pasă deloc de speranţele celor implicaţi,ci numai de acumulările financiare! Vor fi poate exagerat de amabile şi deosebit de tandre,aşa că nu este de mirare că vor face numeroase cuceriri.

CAPRICORN

Au noroc întreaga perioadă,dar reuşesc să scape din încurcături mai mult datorită pragmatismului lor deosebit. Majoritatea nativelor au dorinţe secrete care le depăşesc cu mult posibilităţile. Nativele implicate în afaceri au şanse de a câştiga prestigiu şi mulţi bani,dacă atrag şi simpatia presei.

VĂRSĂTOR

Pentru nativele cu mari datorii,apar migrene violente,imposibil de atenuat prin tratamentele „clasice”. Cu foarte mulţi adversari şi preocupate de aventurile galante de care nu  mai pot scăpa,se încăpăţânează să facă multe investiţii,să împrumute bani şi intră în încurcături bancare foarte mari.

PEŞTI

Pentru cele mai multe native,starea de sănătate este destul de problematică,mai ales dacă nu au un regim de viaţă lipsit total de excese. Nu merg la medic pentru că sunt foarte ocupate şi greşesc. Relaţiile cu colegii,colaboratorii şi partenerii de „afaceri” sunt extrem de dificile tot intervalul.

ASTROGRAMA SĂPTĂMÂNALĂ

„Aş dori să ştiu ce-mi rezervă viitorul pe toate planurile!”

Maria V.,născută pe data de 30 august 1990,în Iaşi,la ora 12:00 AM  Soare în Fecioară cu Ascendent în Gemeni. Cele şapte planete din semne de pământ aduc foarte mult conservatorism şi încăpăţânare,ceea ce de foarte multe ori poate să vă blocheze în anumite proiecte. Lipsa planetelor din semne de aer poate conduce la o absenţă a puterii de adaptare,dar aveţi noroc cu prezenţa lui Jupiter în Casa a treia,care facilitează comunicarea. Foarte pragmatică şi inteligentă,veţi şti să ocoliţi obstacolele şi limitele,pentru a vă cuceri ţelurile. În astrogramă,apar ca posibile un divorţ stresant şi doi copii (dacă ora de naştere este corectă). În perioada următoare,încă vă reveniţi după problemele din luna septembrie.



Recente

Visurile nativilor a trei zodii se implinesc pe 7 septembrie  Sursa foto Pixabay imagination 8825242 1280 jpg
Prințul William Foto Getty Images (5) jpg
Cleopatra jpg
Regina Elisabeta a II a  foto   Shutterstock jpg
O astroloaga explica de ce relatiile care rezista in 2024 vor dura  Sursa foto shutterstock 2439831227 jpg
brian may  sursă foto   Shutterstock jpg
Joaquin Pheonix  foto   Shuttarstock, Jocker jpg
shutterstock 1432895006 jpg
Carmen Electra  foto   Shutterstock, Baywatch jpg
Gandalf jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2282989513 jpg
Festival de Film  foto   Shutterstock jpg
Samantha Fox  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2493731425 jpg
shutterstock 2277522461 jpg
rodrigo abreu Cj4CWKQllOM unsplash jpg
Al Pacino  foto   Shutterstock jpg
7 michael jackson si lisa marie presley profimedia 0035714503 jpg jpeg
RAP04310 JPG