Cât valorează Vladimir Putin? Ce spune fostul lui bancher despre averea colosală a preşedintelui rus

1 vladimir putin jpg jpeg

După ce a fost cel care a luat deciziile în guvernul rus timp de mai bine de 20 de ani, Putin a devenit unul dintre cei mai puternici oameni de pe planetă. Dar, în acelaşi timp, e şi unul dintre cei mai discreţi. În iunie, liderul politic a oferit primul său interviu pentru presa americană în ultimii trei ani, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Statelor Unite, Joe Biden. Totuşi, în timp ce el nu divulgă informaţii despre el şi viaţa luxoasă pe care o duce, Newsweek a conturat un portret al preşedintelui rus, din care n-au lipsit detaliile financiare.

Conform celor relatate de Newsweek şi preluate de Insider, Vladimir se trezeşte devreme, înoată ore întregi şi apoi face un antrenament intens cu greutăţi înainte de-a se apuca de lucru. Putin adoră costumele Kiton şi Brioni şi cravatele Valentino şi are tot timpul o imagine impecabilă. Sau, cel puţin, nu arată niciodată de doi bani... Şi, atunci, nu putem să nu ne întrebăm – care este oare averea liderului de la Kremlin?

Există nişte estimate făcute cu privire la banii pe care-i are Vladimir Putin. Evident că suma exactă este învăluită în mister, n-a fost niciodată făcută public şi nici nu va fi vreodată confirmată în mod oficial. Celebrity Net Worth susţine că averea acestuia netă este de 70 de miliarde de dolari, în ciuda salariului său anual de „numai” 187.000 de dolari. Însă cum să trăiască un om ca el doar din salariu, nu?

Bill Browder, fostul şef de la Hermitage Capital Management, a spus în 2017 că estimează că Putin a acumulat nu mai puţin de „200 de miliarde de dolari din surse necurate”. „Putin îşi ţine banii în vest, lucru care-i poate pune în pericol întreaga avere, fiind pasibilă blocării sau chiar confiscării”, a continuat Browder.

Cei de la Forbes au declarat, pentru Town & Country, că pur şi simplu e imposibil să fie stabilită o cifră exactă în ceea ce priveşte averea lui Putin. „În timp ce am reuşit să descoperim banii aliaţilor lui Putin, nu am putut estima suma de bani care-i este atribuită lui.”

Fostul bancher al lui Putin, Sergei Pugachev, care trăieşte acum în exil în Franţa, a declarat următoarele: „Tot ceea ce aparţine Rusiei el consideră a fi al lui. Totul, adică Gazprom, Rosneft, companii private. Orice tentativă de-a calcula averea lui nu va avea succes. Este cel mai bogat om de pe pământ atât timp cât se află încă la putere. Punct!".

Foto - Shutterstock



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg