Ce simbolizează cele cinci cercuri de la Jocurile Olimpice şi semnificaţia fiecărei culori

1 shutterstock 1418515019 jpg jpeg

Jocurile Olimpice sunt reprezentate de faimosul logo cu o vechime de peste 100 de ani. Ce reprezintă cele cinci inele de culoare albastru, galben, negru, verde şi roşu?

Când te gândeşti la Jocurile Olimpice, imediat îţi vin în minte câteva lucruri: sportivii care mărşăluiesc la deschiderea ceremoniei, purtând cu mândrie în mâini steagul ţării lor, acordarea medaliilor de aur, de argint şi de bronz câştigătorilor, torţele şi, desigur, inelele olimpice. Cele cinci inele olimpice au devenit atât de familiare, încăt există şanse mari să nu le dăm prea multă importanţă, însă în spatele lor există o poveste interesantă.

Jocurile Olimpice din 1912, desfăşurate la Stockholm, Suedia, au fost primele competiţii care au inclus concurenţi de pe cele cinci continente: Africa, Asia, Europa, Oceania (Australia şi Noua Zeelandă) şi o combinaţie de America de Nord cu America de Sud. Un an mai târziu, în 1913, Pierre de Coubertin a conceput ceea ce urma să devină simbolul Jocurilor: inelele olimpice. Inelele olimpice au fost folosite la fiecare competiţie de vară sau de iarnă, din 1920 şi au rămas neschimbate de atunci. Excepţie a fost în anul 1957, când a fost introdusă o variantă care a mărit uşor spaţiul dintre inele. Cu toate acestea, în 2010 s-a decis să se revină la designul şi la distanţarea originală a lui Coubertin.

Citeşte şi Momente istorice de la Jocurile Olimpice. Realizări importante, scandaluri şi controverse

Ce simbolizează cele cinci inele?

Cinci continente au participat la Jocurile Olimpice în anul 1912, iar sportivii de performanţă din întreaga lume s-au întâlnit, au participat şi au concurat pentru medalii. Cele cinci inele, atribuite fiecărui continent, au dimensiuni egale şi reprezintă ideea conform căreia toate continentele cu putere şi drepturi egale la Jocuri: „Aceste cinci inele reprezintă cele cinci părţi ale lumii‟, sublinia Coubertin, potrivit Reader's Digest.

Citeşte şi De ce unii dintre campionii olimpici îşi muşcă medaliile şi cât aur conţine de fapt o medalie?

În ceea ce priveşte culorile, am putea crede că fiecare culoare de pe inel ar putea reprezenta ceva anume, cum ar fi un continent, dar în realitate nu este aşa. Coubertin a ales cele şase culori olimpice oficiale - albastru, galben, negru, verde şi alb (fundalul inelelor), deoarece atunci când a creat simbolul, fiecare steag al echipelor participante se putea regăsi într-una din culorile simbolului. Cu alte cuvinte: „Cele şase culori combinate pot reproduce steagurile, fără excepţie‟, spunea Coubertin.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg