Cele mai frauduloase alegeri din istorie. Preşedintele ales deţine Recordul Mondial pentru fraudă electorală

1 alegeri jpg jpeg

Liberia este cea mai veche şi mai modernă republică africană, fiind fondată de oameni de culoare veniţi din Statele Unite pe la mijlocul anilor 1800. Unii dintre aceştia se relocaseră cu gândul de-a trăi o viaţă fără persecuţii, repatrierea lor fiind percepută de mulţi ca fiind alternativa rebeliunii împotriva sclavismului. Indiferent de motiv, noua populaţie a Liberiei şi-a alocat terenuri şi drepturi neţinând cont de nevoile şi drepturile localnicilor.

Pe lângă conflictele cu triburile native care n-au întârziat să apară, cei proaspăt mutaţi în Africa aveau de-a face cu nişte condiţii meteorologice deloc blânde, alimentaţie puţină, lipsa infrastructurii şi o incidenţă a bolilor atât de mare, încât mortalitatea era la cele mai ridicate cote posibile. Şi astfel de circumstanţe nu puteau da naştere decât unui climat social şi politic problematic, în care corupţia făcea legea şi alegerile se ţineau aproape doar de ochii lumii. Nu-i de mirare că atunci şi acolo au avut loc cele mai fraudate alegeri din istorie!

Totuşi vorbim despre alegeri pe un continent în care democraţia nu este o prioritate pentru toată lumea. Liberia şi-a câştigat independenţa cu 100 de ani înaintea celor mai multe ţări africane şi şi-a ales conducătorii în mod liber încă de-atunci. Vorba vine „liber”, pentru tot acea ţară deţine recordul pentru cele mai frauduloase alegeri din întreaga lume. Despre ce este vorba mai exact?

Foto - Shutterstock



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg