Cum e să locuieşti în Palatul Buckingham? Regulile angajaţilor, dar şi serviciile de cinci stele de care beneficiază aceştia

1 2 jpg jpeg

Ca reşedinţă regală, dar şi ca instituţie de stat, Palatul Buckingham funcţionează atât ca spaţiu privat, cât şi ca birou oficial. Impresionanta clădire conţine birouri destinate serviciului public, dar şi apartamentele Reginei şi a celorlalţi membri ai familiei regale britanice. Însă cum e să locuieşti între pereţii săi impozanţi?

Locuitul şi lucratul în palat vin la pachet cu numeroase avantaje, însă şi cu câteva dezavantaje specifice unei clădiri vechi, cum ar fi un acoperiş prin care poate picura ploaia sau anumite utilităţi demodate şi mai greu funcţionale.

Nu de puţine ori ne-am întrebat, ca turişti care pozam din exterior Palatul Buckingham, cum arată el pe dinăutru. Mai ales zonele care nu sunt disponibile publicului larg. Câţiva foşti angajaţi de la palat ne-au povestit experienţa lor, dar şi câteva secrete ale uneia dintre cele mai impozante clădiri din lume.

Nimeni nu stă pe tron, nici măcar Regina

Camera Tronului găzduieşte cele două tronuri denumite „Scaunele Statului”, care au fost realizate cu ocazia încoronării Reginei Elisabeta a II-a, în 1953. În încăpere se află, de asemenea, tronul Regelui George al VI-lea, încoronat în 1937, şi cel al Reginei Victoria, care şi-a început domnia în 1837.

Tronul actualei suverane britanice are inscripţionat pe el EIIR – de la Elizabeth II Regina – şi a fost folosit o singură dată. După încoronare, Regina a folosit alt tron, care se află în Castelul Windsor.

Capela, oficiul poştal şi cabinetul medical

Palatul Buckingham este cumva autonom, oferind celor din interior diverse servicii puse la dispoziţia angajaţilor de un oficiu poştal, o cantină în toată regula, un cinematograf şi un cabinet medical. Aceste servicii există în incinta palatului pentru ca cei 300 de angajaţi să nu fie nevoiţi să părăsească locul de muncă de fiecare dată când au nevoie de câte ceva. Pe lângă acestea, mai există şi o piscină, o sală de sport şi o capelă. Angajaţii pot, de asemenea, face parte dintr-un club literar sau dintr-un cor, depinde de preferinţele pe car ele au. Tot pentru cei din interior există şi servicii de consiliere la cerere.

Barul palatului a fost închis

La un moment dat, Buckingham avea chiar şi un bar pentru angajaţi, însă acesta a fost închis pentru simplul motiv că era folosit în exces.

Un ATM la subsol

Se ştie că Regina nu are niciodată bani lichizi la ea, însă pentru restul membrilor familiei regale britanice există un bancomat la subsolul palatului, care este destinat exclusiv lor. Acesta a fost instalat în 2001 ca urmare a faptului că palatul este atât reşedinţă regală, cât şi locul în care se dezbat probleme de stat.

Te poţi întâlni oricând cu Regina

Fostul majordom al palatului, Richard Kerrigan, a povestit cum, într-o bună zi, aranja ornamentele florale ale unei mese unde pot sta 180 de persoane şi a fost surprins de Regină. Cum una dintre regulile care trebuie respectate la palat e să nu vorbească în prezenţa Reginei până nu scoate Majestatea Sa primul cuvânt, acesta a tăcut mâlc şi şi-a văzut în continuare de treabă.

Acelaşi majordom a încercat, altă dată, să facă o poză în Buckingham, lucru care e strict interzis, şi, după aceea, a aşteptat toată seara să vadă dacă va fi convocat de către şefi pentru asemenea insubordonare. Cel mai probabil a primit un avertisment. Oricum a fost învăţatură de minte pentru el să nu mai încalce una dintre cele mai importante reguli de la palat – să nu divulge nimănui nicio informaţie cu privire la ce vede, aude şi experimentează între pereţii clădirii.

Experienţă de cinci stele

Simon Morgan, un poliţist care a lucrat la palat din 2006 până în 2013, a vorbit despre cum este să lucrezi într-un asemenea loc: „E un noroc fantastic să te aflii într-o asemenea poziţie, să călătoreşti doar cu prima clasă sau cu avioane private, să mergi cu cele mai spectaculoase yacht-uri şi să mănânci în unele dintre cele mai bune restaurante din lume, dar e doar un job, nimic mai mult. După asemenea experienţă, te întorci la viaţa ta dintr-un apartament mic şi prăpădit.”



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg