Motivele pentru care apare senzaţia de déjà vu. Experţii spulberă ideea că am putea avea mai multe vieţi

1 shutterstock 345120905 jpg jpeg

Déjà vu descrie senzaţia ciudată că ai experimentat deja ceva anume, chiar şi atunci când ştii sigur că nu ai văzut sau făcut acel lucru niciodată şi pare desprins dintr-o altă viaţă. Nu există dovezi concludente cu privire la cât de comun este de fapt, dar estimările sugerează că între 60 şi 80% din oameni experimentează acest fenomen.

Vizitezi pentru prima dată un oraş nou şi, dintr-o dată, simţi ca şi cum te-ai fi plimbat pe acolo recent. De multe ori nu trebuie să-ţi faci griji, chiar dacă unii spun că acestea pot fi amintiri dintr-o altă viaţă. Această senzaţie poate însoţi convulsiile la persoanele cu epilepsie, dar apare şi la persoanele fără probleme de sănătate. Deşi déjà vu este frecvent, în special în rândul tinerilor, experţii nu au identificat o singură cauză, dar au câteva teorii despre cele mai probabile motive pentru care apare.

Cercetătorii nu pot studia cu uşurinţă senzaţia de déjà vu, pentru că se întâmplă inopinat şi adesea la cei fără probleme de sănătate. Mai mult, experienţele de tind să se termine pe atât de repede pe cât au început. Senzaţia poate fi atât de rapidă încât, dacă nu ştii prea multe despre déjà vu, s-ar putea să nu-ţi dai seama ce s-a întâmplat. Poate te simţi puţin neliniştit şi scapi repede de acea stare. Experţii sugerează mai multe cauze diferite. Majoritatea sunt de acord că este ceva ce ţine de memorie, dar există mai multe teorii acceptate.

Percepţia divizată

Această teorie sugerează că senzaţia de déjà vu apare când vezi ceva asemănător, dar în mod diferit. Prima dată când vezi ceva, s-ar putea să-l fi observat cu coada ochiului sau în timp ce altceva îţi distrăgea atenţia. Creierul tău poate începe să formeze o amintire a ceea ce vezi chiar şi cu acea cantitate limitată de informaţie pe care o obţii dintr-o privire fugară. Apoi, când revezi acea imagine, cum ar fi o privelişte a unui loc unde ştii că n-ai mai fost, creierul o reconstruieşte folosind un detaliu din trecut şi-ţi dă senzaţia că ai mai fost acolo.

Cu alte cuvinte, din moment ce nu ai acordat toată atenţia primei experienţe, când a intrat în percepţia ta, acea amintire face să-ţi pară că au avut loc două evenimente diferite în acelaşi loc, când, de fapt, este o percepţie continuă a aceluiaşi eveniment.

Imposibilitatea de a-ţi aminti ceva din trecut

Mulţi experţi cred că déjà vu are legătură cu modul în care procesezi amintirile.Cercetările efectuate de un cercetător, profesor de psihologie la Universitatea din Colorado, SUA, au contribuit la crearea acestei teorii. A găsit dovezi care sugerează că déjà vu se poate întâmpla ca răspuns la un eveniment care seamănă cu ceva trăit în trecut, poate în copilărie, dar pe care nu ţi-l aminteşti. Acest proces duce la un sentiment ciudat de familiaritate. Dacă ţi-ai putea aminti ceva similar, ai putea să legi cele două mintiri şi nu apară deloc un déjà vu. Acest lucru se întâmplă în mod obişnuit atunci când vezi o anumită imagine, cum ar fi interiorul unei clădiri sau o privelişte care îţi par cunoscute.

Procesarea întârziată

O altă teorie arată că una dintre căile pe care informaţiile ajung la creier poate fi puţin mai rapidă. Această întârziere poate să nu fie semnificativă, pe măsură ce trece timpul măsurabil, dar creează la nivelul creierului senzaţia că au existat două experienţe separate trăite în acelaşi loc sau de două ori.

O defecţiune minoră a circuitului cerebral

O altă teorie sugerează că senzaţia de déjà vu apare atunci când creierul are o scurtă defecţiune electrică, similară cu ceea ce se întâmplă în timpul unei crize epileptice.

Cu alte cuvinte, se poate întâmpla un fel de amestec atunci când sunt active atât partea creierului care urmăreşte evenimentele prezente, cât şi partea care stochează amintirile. În general, acest tip de disfuncţie a creierului nu este îngrijorător decât dacă se întâmplă în mod regulat.

Unii experţi cred că un alt tip de disfuncţie a creierului poate provoca déjà vu. Când creierul tău absoarbe informaţii, acesta urmează o anumită cale de la stocarea memoriei pe termen scurt la cea pe termen lung. Teoria sugerează că, uneori, amintirile pe termen scurt o pot lua pe o scurtătură către stocarea memoriei pe termen lung. Din această cauză, te poţi simţi ca şi cum recuperezi o amintire pe care o ai de multă vreme, mai degrabă decât ceva care s-a întâmplat în urmă cu câteva secunde.

FOTO: Shutterstock



Recente

Jessica Simpson   Instagram jpg
Priyanca Chopra Jones shutterstock 2083738132 jpg
Jennifer Lopez si Ben Affleck  jpeg
nuntă Prințul Harry, Meghan Markle  foto   Shutterstock jpg
Click! pentru femei Nr  3   2023 jpeg
Menopauza jpg
Ireland Baldwin jpg
Pamela Anderson carieră  foto   Shutterstock jpg
Papa Benedict  sursa   Shutterstock jpg
Iti place muzica live Iata top 3 restaurante pe care nu trebuie sa le ratezi in Bucuresti jpg
zi norocoasa shutterstock 1937419057 jpg
Regé Jean Page jpg
Partea nevazuta a povestilor care ti au bucurat copilaria  Sursa foto shutterstock 1983165296 jpg
Copiii Angelinei Jolie jpg
Dans jpg
jucării sexuale  foto   Shutterstock jpg
Michael Jackson, Diana Ross  sursa   Shutterstock, Instagram jpg
Lisa Loring  jpeg
Top 3 zodii ai caror nativi sunt buni povestitori  Sursa foto shutterstock 407827774 jpg
Piele somon jpg