Regele George al IV-lea a plâns de supărare la altar. Care sunt cele mai nereuşite nunţi regale

1 nunti regale jpg jpeg

O nuntă regală poate fi visul oricărei persoane care îşi doreşte o ceremonie superbă şi memorabilă. Dar nu toate nunţile regale au fost la fel de frumoase, aşa cum au anticipat iniţial regalităţile. De fapt, unele dintre cele mai eşuate nunţi regale au implicat mii de morţi şi multe tragedii.

Ziua nunţii trebuie să fie impecabilă, doar se spune că trebuie să fie una dintre cele mai frumoase zile din viaţa cuplului. Însă, când vine vorba de unele regalităţi, căsătoria se dovedeşte a fi una dintre cele mai proaste decizii. Unii regi s-au căsătorit doar pentru zestrea fastuoasă, iar alţii au fost îngroziţi de faptul că nunta lor s-a transformat în cea mai urâtă zi din viaţa lor.

La nunta Regelui Henry al Navarei s-au sacrificat peste 3.000 de oameni

Nunta Regelui Henry al Navarei cu fiica Reginei Caterina de’ Medici s-a transformat într-unul dintre cele mai mai mari masacre din istorie Franţei, deoarece nunta a avut loc în timpul războaielor religioase franceze. Mirele era protestant (huguenot), mireasa catolică, iar catolicii regali au văzut nunta ca o oportunitate de a se răzbuna, deoarece mulţi protestanţi bogaţi au fost prezenţi la eveniment. După ce mirii s-au căsătorit, catolicii au sacrificat cel puţin 3.000 de protestanţi la nuntă.

Citeşte şi: Ce se va întâmpla atunci când Regina Elisabeta a II-a nu va mai fi. Protocolul regal impune reguli stricte

Regele Iacob al VI-lea a fost la vânătoare de vrăjitoare

În 1589, Regele Iacob al VI-lea, al Scoţiei a traversat marea pentru a-şi întâlni viitoarea mireasă, pe Ana a Danemarcei. Dar, pe drum, a început furtuna şi nava aproape că s-a scufundat. Pentru că Iacob era obsedat de ideea că vrăjitoarele încearcă să îl omoare, el a pornit imediat la vânătoare de vrăjitoare în luna de miere fericită pe care urma să o aibă cu prinţesa. Mai exact, el a torturat câteva femei pentru a-i confirma credinţele.

Regele George al IV-lea a plâns de supărare la altar

În anul 1795, George, Prinţul De Wales s-a căsătorit cu verişoara lui, Prinţesa Caroline de Brunswick, dar nu din dragoste, ci pentru că prinţesa era bogată, iar George avea nevoie de bani pentru a-şi achita datoriile în valoare de 630.000 de lire sterline. Când George şi-a văzut mireasa în ziua nunţii, el a exclamat: „Nu sunt bine. Adu-mi un pahar de coniac!‟. Prinţul era atât de beat, încât nu putea să stea pe picioare, iar doi servitori l-au dus la altar. Când ceremonia a început, prinţul a început să plângă de supărare.

Cum s-a răzbunat prinţesa Augusta Saxe-Gotha pe soacră

În ziua nunţii, Prinţesa Augusta Saxe-Gotha a fost extrem de nervoasă. În anul 1736, când avea doar 16 ani, ea a fost nevoită să se mute din Germania în Marea Britanie pentru a se căsători cu Prinţul moştenitor al Regatului Unit, Prinţul Frederick, în vârstă de 30 de ani. Cei doi s-au întâlnit o singură dată înainte de nunta lor, iar adolescenta mireasă nu vorbea engleză, la fel ca mirele. Augusta a fost atât de nervoasă în ziua nunţii că trebuie să se căsătorească, încât a vomitat pe rochia soacrei sale, Regina Caroline.

Citeşte şi: Cum a ascuns tatăl Reginei Angliei coroana în timpul războiului. Majestatea Sa a aflat abia acum

Regele Edward al II-lea a sărutat un bărbat în locul miresei

În anul 1308, Regele Edward al II-lea al Angliei s-a căsătorit cu o tânără Prinţesă, din Franţa, pe nume Isabella. La acea vreme, Isabella avea doar 12 ani şi probabil nu a fost deloc încântată atunci când noul ei soţ a sărutat pe altcineva la nuntă. Şi mai şocant, Regele a sărutat un bărbat în locul ei! Edward al II-lea era cunoscut pentru relaţiile intime pe care le avea cu persoane de acelaşi sex şi nu a încercat să îşi ascundă nici la propria nuntă relaţia pe care o avea cu un cavaler pe nume Piers Gaveston, bărbatul pe care l-a sărutat în locul Isabellei.

Rochia i-a dat bătăi de cap Mariei Antoinette

Când Maria Antoinette a părăsit Austria pentru a se căsători cu moştenitorul tronului francez în 1770, ea avea 14 ani. Lucrul dezastruos nu a fost faptul că mirii nu se cunoşteau, ci faptul că francezii i-au pregătit miresei o rochie complexă, albă şi argintie, acoperită cu diamante, dar care nu i s-a potrivit. Croitorii au calculat greşit măsurătorile, iar mireasa a fost nevoită să meargă la nuntă cu un gol în spatele rochiei, lucru care a fost considerat un gest scandalos.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Cea mai in varsta castigatoare a unui premiu Grammy  Sursa imagine Instagram angelaalvarez1927 jpg
Meghan Markle si Printul Harry jpeg
Printul Harry jpg
Paradoxul zilei de nastere  Sursa imagine shutterstock 150755498 jpg
kim kardashian  sursa   Instagram jpg
Cele mai ciudate obiceiuri alimentare ale celebritatilor  Sursa imagine Instagram  wearedavid mia jpg
Oprah Winfrey, Tom Cruise nunta  sursa   Shutterstock jpg
Vedete care au devenit mame in 2022 jpg
meghan markle, cățeii ducesei  sursa   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck (2) jpg
Kylie Jenner jpg
Wednesday  jpeg
vedete care au înșelat cu bona copiilor  sursa   Shutterstock jpg
Vedete care s au căsătorit de două ori cu același partener  jpg
central nucleara Cernobil  sursa   Shutterstock jpg
Semne neobisnuite ca esti insarcinata  Sursa imagine Pixabay jpg
Cadouri nepotrivite pentru Sărbătorile de Iarnă jpg
Printul John 4 jpeg
Cristina Mihaela Dorobantu (4) jpg
Filme care au distrus casnicii la Hollywood  Sursa imagine shutterstock 2158102771 jpg