Relaţia bărbaţilor cu... sânii. Ce fel de „accesorii“ feminine preferă domnii

1 shutterstock 768971614 jpg jpeg

Simbol al feminităţii şi al maternităţii, sânii au nevoie de îngrijire la orice vârstă. Iar asta nu doar pentru a preveni una dintre cele mai de temut boli, cancerul, dar şi pentru a menţine frumuseţea acestor „accesorii“ feminine. Cu atât mai mult cu cât sânii sunt unul dintre cele mai puternice atuuri sexuale ale femeilor.

Un studiu din SUA a demonstrat că nu ochii, nu părul, ci decolteul este primul care atrage privirea unui bărbat atunci când acesta întălneşte o femeie. Cercetătorii americani au pus un grup de bărbaţi şi unul de femei, cu vârste între 20 şi 60 de ani, faţă în faţă şi au monitorizat la ce anume se uită prima dată bărbaţii şi la ce anume privesc femeile. Participanţii nu se cunoşteai între ei, iar pentru confortul lor, purtau cu toţii ochelari de soare. Ei bine, în cazul bărbaţilor, 90% au studiat mai întâi sânii femeilor din faţa lor.

Nu e de mirare că, unii bărbaţi dezvoltă adevărate obsesii despre sânii femeilor. A fost şi cazul regelui Ludovic al XV-lea. Conducătorul Franţei era atât de pasionat de sânii amantei sale încât a dispus să i se confecţioneze pahare pentru şampanie care imită întocmai forma sânilor acesteia.

Nişte dive senzuale

Întrebaţi ce fel de sâni preferă, mari sau mici, bărbaţii unor triburi africane s-au uitat contrariaţi la oaspeţii lor, nişte cercetători americani. Din punctul lor de vedere, sânii au doar rolul de a alăpta bebeluşi, nicidecum vreo funcţie erotică.

În restul lumii, unde sânii sunt văzuţi ca nişte dive senzuale, părerile sunt împărţite. Totuşi, studiile în domeniu au ajuns la concluzia că bărbaţii mai săraci la pungă preferă sânii mari, pe când cei cu sitaţii financiare bune sunt mai atraşi de rotunjimile de dimensiuni mai mici. Psihologii britanici care au realizat testul, spun că domnii mai săraci fac o legătură între sânii mari şi avuţie. De altfel, acelaşi studiu a descoperit că bărbaţii flămânzi preferă sânii mari, pe când cei care tocmai au servit masa sunt mai atraşi de decolteurile mai puţin proeminente.

Bărbaţi versus femei

Deşi pare ciudat, mai mulţi bărbaţi decât femei preferă sânii mici. Cel puţin aşa a reieşit dintr-un studiu recent. Din cercetarea realizată atât în Europa, cât şi în SUA, a reieşit că 11% dintre bărbaţi preferă sânii mici, pe când doar 9.1% dintre femei sunt mulţumite cu dimensiunile mici ale sânilor. Interesant este că nici bărbaţii, nici femeile nu consideră sânii foarte mari, de la mărimea DD în sus, atrăgători. Românii, care au participat şi ei la acest studiu, preferă sânii mai mari, de mărimea D.

Ştiai că...

... dintre toate primatele, doar doamnele din specia umană au sâni permanenţi? La maimuţe, sânii cresc doar în perioada în care trebuie să-şi hrănească puii, după care dimensiunile sânilor se reduc până devin aproape invizibili.

... sânii devin mai grei când te îngraşi? Cu fiecare kilogram acumulat, sânii devin mai grei cu 20 de grame şi invers: cu fiecare kilogram pierdut – sânii devin mai uşori.



Recente

kortnee greenfield d9ystsaiOW8 unsplash jpg
Coperta Revista Click! pentru femei Nr 25 2025 jpeg
Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro pexels cristian rojas 8459365 jpg
Kim Catrall  foto   Profimedia jpg
venti views AtEJsWMY1Ko unsplash jpg
Nicole Kidman, Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Brigitte Bardot  foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
shutterstock 64061455 jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Serena Williams  foto   Profimedia jpg
vedete  foto   Facebook jpg
64 65 shutterstock 2082380233 jpg
lazy guruji rCz14RWCk3c unsplash jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și inelul de logodnă  foto   Profimedia jpg