Terapii miraculoase cu lipitori, albine şi gândaci

1 48176 original jpg jpeg

Mai eficientă ca niciodată, cercetarea medicală ne oferă zilnic noi medicamente, mai puternice şi cu un efect mai rapid. În aceste condiţii, cât de credibile mai sunt vechile terapii bazate pe forţa vindecătoare a naturii?

Aparatură medicală de ultimă tehnologie,medicamente care mai de care mai sofisticate,metode de tratament inovatoare au ajuns în ultimii ani şi în România.

Iată însă că trei medici,dr. Nina Păvălucă,dr. Anca Pia Danci şi dr. Mircea Ciuhrii,pot să-şi vindece la fel de bine pacienţii cu ajutorul unor terapii inedite.

Fie că au repus în drepturi vechi tratamente,fie că au inventat ei înşişi o terapie neobişnuită,toţi au rezultate remarcabile în lupta cu boala.O terapie veche de când lumea

De-a lungul anilor,dr. Nina Păvălucă,o basarabeancă inimoasă care trăieşte şi profesează de 15 ani în Bucureşti ca medic de familie,s-a gândit la terapii complementare care i-ar putea ajuta pe pacienţi să se vindece sau să-şi amelioreze boala.

După numeroase studii,dr. Nina Păvălucă a descoperit hirudoterapia,adică terapia cu lipitori,şi rezultatele excepţionale pe care le dă aceasta în problemele circulatorii,în accidentele vasculare şi chiar în hipoacuzie.

Lipitorile,tratament pentru bolile circulatorii

Practic în ce constă şi cum acţionează acest tratament? Lipitorile folosite pentru problemele circulatorii sunt aduse din ferme speciale,unde sunt crescute într-un mediu steril.

Dacă suferi de varice,poţi face un tratament de două săptămâni,în care ţi se va aplica pe fiecare varice câte o lipitoare.

Hirudina,enzima pe care o eliberează,are efect anticoagulant,dizolvând cheagurile şi fluidizând circulaţia în zona afectată.

Acelaşi efect are o lipitoare aplicată în zona cervicală,pentru pacienţii care au suferit un accident vascular.

„Cazurile de hipoacuzie sunt mai speciale,povesteşte dr. Păvălucă. Eu aplic o lipitoare în spatele urechii bolnave. Microvibraţiile lipitorii şi hirudina care stimulează circulaţia sangvină duc la refacerea treptată a auzului. Auzul pacienţilor este îmbunătăţit,dar nu recuperat în totalitate.”

Apipunctura,terapia cu venin de albine

Din primii ani de activitate,dr. Anca Danci,medic de familie în Cluj-Napoca,a căutat să le ofere pacienţilor ei şi alte modalităţi de tratament,pe lângă cel medicamentos.

Aşa a ajuns la apipunctură,adică înţepături de albine în punctele de acupunctură. Dr. Danci foloseşte această metodă pentru a vindeca sau ameliora bolile articulare:reumatism,artrită,poliartrită,hernie de disc,întinderi musculare şi chiar scleroză în plăci.

Veninul,leac pentru reumatism

Înainte să înceapă un tratament cu venin de albine,dr. Danci face un test ca să vadă dacă pacientul este alergic. Apoi decide cât durează tratamentul,în funcţie de gravitatea bolii articulare.

Dacă este vorba despre reumatism,tratamentul durează două luni,cu câte două şedinţe pe săptămână. Medicul recoltează în mediu steril veninul de albine şi injectează în locul afectat aceeaşi cantitate de venin cât ar fi injectat o albină.

Melitina,substanţa activă din venin,are un puternic efect antiinflamator şi analgezic,calmând durerea şi inflamaţia articulaţiei.

O terapie ingenioasă

În cei 30 de ani de când studiază insectele,dr. Mircea Ciuhrii a descoperit că anumite enzime din ţesuturile acestora vindecă bolile de piele,stimulând regenerarea celulară chiar şi-n cazul unor tumori incipiente.

Aşa a ajuns să creeze unguente din ţesuturile insectelor,cu care vindecă bătături,negi,răni infectate,cuperoză şi chiar forme incipiente de carcinom.

Primul pacient pe care a încercat un tratament cu unguentul preparat a fost chiar el. L-a aplicat zilnic pe nişte negi,iar după câteva zile aceştia erau complet absorbiţi.

De aici până la tratamente pentru alte afecţiuni ale pielii a fost doar un pas. În afară de aceste unguente,dr. Ciuhrii a făcut din enzimele insectelor nişte capsule care stopează evoluţia hepatitei C şi B,stimulând regenerarea ficatului.

De asemenea,a creat şi un medicament care stimulează imunitatea şi apără organismul de infecţiile virale.



Recente

familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg