Vineri 13, o zi cu ghinion?

1 69236 original jpg jpeg

Ghinionul vine atunci când te aştepţi mai puţin: o pisică neagră traversează drumul chiar prin faţa ta, vecina iese cu găleata goală la poartă, ţi se zbate ochiul drept, dar cel mai temut purtător de ghinion este banalul număr 13.

Ce te faci dacă este ziua 13 a lunii? Dacă,în plus,este marţi sau vineri,este şi mai rău,pentru că despre aceste zile ale săptămânii se spune că ar avea trei ceasuri rele,pe când celelalte zile ale săptămânii au unul singur. Ziua de vineri 13 reprezintă o zi groznică,în care se petrec nenorociri.

Există tot felul de antidoturi – de la scuipat în sân,până la câţiva paşi înapoi,purtarea unor amulete sau murmurarea unor descântece. Depinde de tine dacă alegi una dintre ele sau,pur şi simplu,decizi să nu fii superstiţioasă.

De unde vine superstiţia că aduce ghinion?

Nu se ştie cu exactitate. Cert este că există dovezi scrise încă din anul 1700 î.Hr.,privind superstiţia că ziua asta este aducătoare de nenorociri. Numărul 13 a fost şi este considerat număr blestemat în toată lumea,pe toate continentele,de mii de ani.

În Codul lui Hammurabi (1772 î.Hr.),numărul 13 nu există.

În secolul 17,ziua de vineri 13 era considerată cea mai proastă zi din an,una în care e bine să eviţi călătoriile. Nu e indicat nici să începi o activitate nouă ori să faci o schimbare mare în viaţă. Nunţile şi naşterile ori alte evenimente importante sunt considerate a fi lovite de ghinion în această zi. Ziua de vineri 13 e ziua în care riscul de accidente de orice fel,dar mai ales fatale,e extrem de mare.

Se spune că dacă 13 oameni stau împreună la masă,unul dintre ei va muri în anul următor.

Mitul acesta se explică prin referinţa la Cina cea de Taină,când Iisus a luat masa cu cei 12 Apostoli,înainte de a muri.

Numărul 13 este atât de evitat de oameni,încât în multe oraşe din lume străzile sau clădirile nu poartă numărul 13,ci 12 bis. Situaţia este întâlnită frecvent şi în spitale,unde este evitat 13 în numerotarea saloanelor. 

Pe de altă parte,numărul 12 a fost considerat de-a lungul timpului un număr al perfecţiunii,un număr norocos:sunt 12 luni ale anului,12 zodii,12 zei în Olimp,12 Apostoli,12 ore pe ceas,12 triburi ale Israelului,12 Table ş.a.m.d.

Studiile făcute în Anglia sau SUA arată că şi vânzările înregistrate de magazine sunt mai mici în ziua de vineri 13,probabil pentru că lumea preferă să iasă cât mai puţin din casă,să nu călătorească pe distanţe mari şi să nu facă investiţii majore într-o asemenea zi.

Alte superstiţii legate de ziua de vineri 13        

Dacă îţi tai părul sau îţi tunzi barba,cineva din familie va muri curând.

Dacă îţi iese în cale un alai mortuar într-o zi de vineri 13,tu vei fi următorul care va muri.

Dacă spargi o oglindă,vei avea şapte ani de ghinion.

Un copil născut într-o vineri 13 va fi urmărit de ghinion toată viaţa.

Ştiai că...

Numai în America sunt în jur de 21 de milioane de oameni care suferă de frica de vineri 13,conform unui studiu condus de Centrul Managementului Stresului şi Institutul Fobiilor din Carolina de Nord. Frica asta,altfel spus una dintre cele mai populare superstiţii din lume,are şi nişte nume la fel de bizare precum este şi “afecţiunea”:triskaidekaphobia (în traducere:teama de numărul 13) şi paraskevidekatriaphobia (în traducere:teama de ziua de vineri 13 – din compusul grecesc “paraskevi” care înseamnă vineri,“dekatreis”,care înseamnă 13,şi “phobias”-frică).



Recente

Marilyn Monroe, adepta operațiilor estetice  Chip transformat  Coleaj  Sursa foto   Imdb  jpg
Ce scrie pe cele mai ciudate pietre funerare ale celebritatilor  Sursa foto Pixabay jpg
Janice Litman jpeg
Amal si George Clooney jpg
Un obiect extraterestru descoperit în mormântul faraonului Tutankhamon  sursa foto   Shutterstock jpg
Camilla jpg
casatorita cu Lordul plăcerilor carnale, 75 de amante 1  sursa foto   Imdb jpg
Nicola Peltz si Victoria Beckham  jpg
Curiozitatile stranepotilor Reginei la funeraliile ei  Cum au trecut in noua etapa fara Gan Gan  Sursa foto Instagram windsor royal family jpg
Iti mai amintesti Melrose Place Vezi cum arata acum actorii din rolurile principale  Sursa foto Shutterstock jpg
Ryan Grantham și a omorât mama  Plănuia să l împuște pe Justin Trudeau  Sursa foto    Considering Love and Other Magic (2016) jpg
un bebelus care plange, shutterstock jpg
 Johhny Cash  jpeg
Printesa Anne si Camilla Parker jpeg
Shakira, nemiloasă cu angajații  Sursa foto   revista Elle jpg
Scene cu Robin Williams din Doamna Doubtfire care n au aparut niciodata  Sursa foto captura YouTube   1 jpg
înmormântare regală, sicriul Reginei, siciu deschis  Sursa foto   Instagram Royal Family jpg
Colaj familia regala, femei insarcinate, shutterstock  jpg
Cara Delevingne jpg
Nadia Comaneci 4 ok GettyImages 1206897168 jpg