Află ce se poate întâmpla cu copilul tău dacă abandonează şcoala STOP Abandonului şcolar! (P)

1 65437 original jpg jpeg

România este fruntaşă în ceea ce priveşte numărul de copii ce abandonează şcoala încă din primii ani de studiu, iar acest lucru pune sub semnul întrebării viitorul copiilor noştri.

Conform unui raport realizat de Uniunea Europeană,suntem a treia ţară din Europa în ceea ce priveşte abandonul şcolar timpuriu.Problemele vin din interiorul familiei,acolo unde,din nefericire,sărăcia,alcoolismul,plecarea părinţilor la lucru în ţări străine,divorţurile sau dezinteresul părinţilor nu fac altceva decât să încurajeze abandonul şcolar.

Efectele pe termen lung sunt îngrijorătoare,în sensul că ne-am putea confrunta cu o generaţie de şomeri,de muncitori necalificaţi,de adulţi nespecializaţi cărora nu le mai rămâne nimic de făcut decăt să plece la muncă în străinătate. De asemenea,abandonarea şcolii îi afectează pe cei mici în dezvoltarea intelectuală,emoţională şi în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor sociale.

Schimbarea poate începe cu părinţii,profesorii şi instituţiile guvernamentale,o cooperare foarte bună între aceşti factori putând să prevină şi să combată abandonarea timpurie a şcolii. E clar că,pentru asigurarea viitorului celor mici,lupta împotriva abandonului şcolar trebuie să devină o prioritate!

Un pas important în această direcţie a fost realizat de către Unitatea Administrativ Teritorială Făgăraş,în parteneriat cu Colegiul Aurel Vijoli Fagaras,Liceul Tehnologic Dacia Bucureşti,Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia şi Şcoala Superioară Comercială “Nicolae Kretzulescu” Bucureşti. Cele cinci instituţii implementează proiectul STOP Abandonului şcolar! Program pilot de integrare şi creştere a participării în învăţământul primar şi

secundar,POSDRU/181/2.2/s/154769,cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013,în cadrul Axei prioritare 2 – Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii. Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 10 luni.

Scopul acestui proiect este crearea unei echipe multidisciplinare în parteneriat cu instituţiile locale,ONG-uri cu activităţi similare,echipe care să ofere o asistenţă integrată copiilor abandonaţi şi familiilor lor,să asigure consilierea necesară integrării în societate.

Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi formare profesională,prin dezvoltarea de instrumente şi metodologii pentru implementarea Cadrului Comun European de Referinţă pentru Asigurarea Calităţii în formare profesionala (EQARF),utilizând reţele parteneriale între şcoli.

Grupul ţintă al proiectului este format din 400 persoane:elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii (250) şi persoane care au părăsit timpuriu şcoala (150) din regiunea Centru,Sud Est şi Bucureşti-Ilfov.

Copiii sunt viitorul unei ţări,iar sprijinirea lor este acţiunea care trebuie să ne preocupe pe toţi. Fără o educaţie adecvată,acestor copii le va fi greu să se integreze corespunzător în societate ca adulţi. Programul STOP Abandonului şcolar! reprezintă o iniţiativă curajoasă şi firească în îndreptarea acestei situaţii,iniţiativă care trebuie susţinută şi care să aibă continuitate şi în viitor.

Contact:Unitatea Administrativ Teritorială Făgăraş;Adresa:Str. Republicii,nr. 3,Făgăraş,jud. Braşov

Tel:0268-201313,E-mail:integrare@primaria-fagaras.ro;Persoană de contact:Manager de proiect-Florina Micu

OCTOMBRIE 2015

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

www.fseromania.ro                                                                                                                                                Dezvoltarea durabilă e o atitudine. Fii responsabil!

                                                                                           Investeşte în oameni!



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg