Cea de a IV- a ediţie a proiectului „Idei în ţara lui Andrei”

1 66108 original jpg jpeg

Cea de-a patra ediţie a competiţie naţionale de proiecte „Idei în ţara lui Andrei” sprijină românii cu soluţii din sfera dezvoltării comunitare, educaţiei pentru angajabilitate, eco-eficienţei şi eco- inovaţiei.

Proiectele înscrise în această etapă vor trece prin două etape de evaluare. Prima este supusă la vot din partea publicului,etapă care se va desfăşura în perioada 7-18 decembrie 2015 şi va reprezenta 40 % din punctajul final.Cea de-a doua etapă va avea loc între 7 decembrie şi 13 ianuarie 2016 şi va reprezenat 60 % din punctaj. Juriul proiectului va analiza ideile primite,iar evaluările lor vor reprezenta punctajul final. Fiecare iniţiativă de proiect poate primi finanţare de până la 5.000 sau 15.000 de euro.Pe 20 ianuarie 2016 vor fi anunţaţi câştigătorii competiţiei,cei care au obţinut cel mai mare punctaj în urma votului publicului şi al evaluării juriului. Juriul va fi format din reprezentanţi ai unor ONG-uri,membri ai Fundaţiei PACT şi membri ai OMV Petrom,bloggeri şi jurnalişti.În ediţia de anul acesta,ideile propuse se pot încadara într-unul dintre următoarele trei domenii:1. Dezvoltare comunitară se referă la iniţiative care rezolvă o problemă socială în comunitatea locală,valorificând în mod eficient resursele,nevoile şi oportunităţile existente.2. Educaţie pentru angajabilitate se referă la proiecte care contribuie la formarea şi pregătirea pentru piaţa muncii atât a tinerilor,cât şi a adulţilor.3. Mediu:eco-eficienţă sau eco-inovaţie se referă la promovarea unui comportament cumpătat,prin folosirea în mod responsabil a resurselor naturale şi a inovaţiei pentru protecţia şi valorizarea mediului înconjurător.Pe parcursul celor trei ediţii ale competiţiei „ Idei în ţara lui Andrei”  OMV Petrom a oferit finanţări în valoare totală de 360.000 de euro pentru peste 40 de proiecte sociale. O parte din câştigători şi-au transformat ideile de proiecte în adevărate afaceri sociale,contribuind la schimbarea în bine a zeci de comunităţi de pe teritoriul ţării.   Înscrierile în competiţie se fac până pe 3 decembrie pe www.taraluiandrei.ro



Recente

tree decorated with colorful easter eggs street easter decor jpg
 UNY0224 jpg
GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg