Ioana Costescu redă vederea nevoiaşilor

1 51240 original jpg jpeg

Ioana are cu ce să se lăude. Cu toate acestea, cu greu o provoci să vorbească despre realizările sale. De 11 ani, a tratat la clinica ei, gratuit sau la preţuri modice, aproximativ 3.000 de persoane pe an.

Totul a început cu deschiderea unui cabinet pe lângă Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din Bucureşti,unde soţul ei,preotul Ilie Costescu,este paroh.

Cabinetul a funcţionat o vreme,pentru ca apoi să fie înfiinţată o clinică mult mai bine dotată,unde pensionarii şi oamenii fără venituri să beneficieze de consultaţii şi chiar ochelari.

Pentru ei doctoriţa noastră a căutat furnizori sau donatori particulari. Tot la clinică,nevoiaşii se pot opera,plătind doar materialele necesare.

6261fa338f80ac1bc9d1248e4cfb88f1 jpg jpeg

La cabinetul de la biserică aveam doar câteva aparate date în custodie de Întreprinderea Optica Română. Apoi,am înfiinţat o nouă clinică,am extins consultaţiile,am cumpărat în rate aparatura necesară,am făcut şi sălile de operaţie. Dacă sunt cazuri pe care nu le pot opera aici,altceva decât cataractă,glaucom,reconstrucţie a pleoapelor,chem pacienţii la spital”,spune dr. Ioana Costescu.

La înfiinţarea clinicii,a contat mult şi sprijinul soţului. Amândoi îţi doreau să ajute oameni,îndeosebi bătrâni,care nu puteau să beneficieze de asemenea servicii oftalmologice,din lipsă de bani. „La început,am tot strâns bani,ca să-mi pot cumpăra o dotare minimă,apoi am luat în rate diverse aparate. Şi acum plătim pentru ele. Cam tot ce am câştigat,am investit în aparatură”,zice ea.

d7665bdec1fbddbe325fb9c3a3619bbe jpg jpeg

Ioana Costesculocuieşte în Bucureşti,are 56 de ani şi este medic oftalmolog la Spitalul Universitar.

Realizări:a înfiinţat şi dotat o clinică oftalmologică,unde consultă şi tratează gratuit persoanele cu venituri reduse.

Cabinetul oftalmologic a devenit pentru Ioana a doua casă,iar pacienţii,chiar şi copiii,sunt prietenii ei. Îi pot telefona sau o pot vizita oricând au nevoie de ea:„Dacă te rezumi doar să-i pui pacientului o reţetă în mână,fără ca el să ştie ce boală are,de ce trebuie să se trateze şi când să revină la consultaţii,totul este inutil. De la o boală care se poate trata,ajunge la una incurabilă”.

Înţelegere,explicaţii pe înţelesul pacienţilor şi un medic interesat să-i rezolve problema de sănătate. Ce s-ar mai putea adăuga la această poveste? Cuvintele par prea sărace,mai ales într-o ţară în care sănătatea este,şi la propriu,şi la figurat,cel mai scump lucru.

Mini CV 1 Top 10

Data naşterii:3 iulie 1955

Profesie:medic oftalmolog

Familie:căsătorită,mamă a unui copil şi bunică

Votează prin SMS şi CÂŞTIGI!

Votează una dintre cele două poveşti din cadrul campaniei  „10 femei excepţionale” din revista Click! pentru femei din 23 martie.

Trimite un SMS la numărul 1399 cu textul COSTESCU pentru povestea Ioana Costescu,care a infiinţat şi dotat o clinică oftalmologică,unde tratează persoanele cu venituri reduse.

Eşti înscris automat la extragerea finală pentru o staţie de călcat Singer. Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi.

Costul unui SMS este de 0,30 euro cenţi şi este valabil în reţelele Orange,Cosmote şi Vodafone.

În plus,pentru fiecare SMS trimis,vei primi gratuit o ştire  Click! pentru femei.



Recente

solar system planet collage (1) jpg
AI  nuntă  foto   Profimedia jpg
John F  Kennedy Jr   și Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
1772632697 7Mg2 jpeg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
GettyImages 2214218154 jpg
Niole Kidman  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  foto   Profimedia jpg
Elvis li Princilla Presley  foto   Profimedia jpg
Meghan Fox  foto   Profimedia jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Selena Gomez, Benny Blanco  foto   Profimedia jpg
photorealistic moon with abstract landscape jpg
Barbara Feltus și Boris Becker  foto   Profimedia jpg
Elton Jonh cu soțul  foto   Profimedia jpg
Demi Moore  foto   Profimedia, Instagram jpg
Kate Hudson  foto   Profimedia jpg
GettyImages 2159194347 jpg
adult meditating with planet view jpg