Participă la Ziua Mondială a Osteoporozei 2014

1 58318 original jpg jpeg

Ziua Mondială a Osteoporozei va fi marcată pentru a treia oară consecutiv în Bucureşti, în perioada 17-19 octombrie 2014, prin acţiuni de comunicare menite să crească nivelul de informare a profesioniştilor în sănătate, a pacienţilor şi, nu în ultimul rând, a publicului larg cu privire la această afecţiune.

Evenimentul este organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA,în parteneriat cu SROBMS (Societatea Română de Osteoporoză şi Boli Musculoscheletice) şi ASPOR (Asociaţia pentru Prevenirea Osteoporozei din România).  Coordonatorul ştiinţific al manifestării va fi Conf. Dr. Daniel Grigorie,preşedintele SROBMS.

Citeşte şi:

Tot ce trebuie să ştii despre osteoporoză şi osteoartrită

Cum previi osteoporoza

Evenimentul va cuprinde o conferinţă pentru specialişti (17-18 octombrie 2014),un seminar pentru pacienţi (18 octombrie 2014) şi „Mişcarea împotriva Osteoporozei“ (19 octombrie).

La conferinţa interdisciplinară de informare medicală organizată pe 17 şi 18 octombrie vor fi dezbătute teme actuale pentru cei interesaţi de studiul,prevenţia,diagnosticul,tratamentul şi monitorizarea osteoporozei:medici (specialităţile:medicină de familie,reumatologie,endocrinologie,recuperare medicală,BFKT,geriatrie şi gerontologie,ortopedie,medicină internă etc),farmacişti,asistenţi medicali şi de farmacie,medici rezidenţi şi studenţi. Conferinţa va fi creditată EMC şi EFC.

Sâmbătă,18 octombrie,persoanele diagnosticate cu osteoporozăsunt aşteptate la un workshop,în cadrul căruia vor primi informaţii practice pentru a face faţă cu succes provocărilor cotidiene ale bolii. Seminarul va include o demonstraţie de exerciţii fizice adaptate nevoilor persoanelor cu osteoporoză,după care vor fi efectuate testări gratuite pentru depistarea osteoporozei şi evaluări FRAX pentru calcularea riscului de fractură osteoporotică. Pacienţii beneficiază de acces gratuit la workshop,pe baza înscrierii prealabile.

Duminică,19 octombrie,toţi bucureştenii sunt invitaţi la “Mişcarea împotriva osteoporozei“. Programul acţiunii cuprinde exerciţii fizice utile în prevenirea şi terapia osteoporozei,momente artistice,testări gratuite pentru depistarea osteoporozei şi evaluarea riscului de fractură (FRAX).

La ediţia din 2013,participanţii au fost creditaţi cu 12 puncte EMC (medici şi asistenţi),14 puncte EFC (farmacişti).  Taxele sunt cuprinse între 75-170 lei,fiind reduse pană pe 6 octombrie! Taxa de participare acoperă:accesul la lucrări,kitul de eveniment,diploma EMC/EFC,mesele (cină vineri,prânz sâmbătă),pauzele de cafea. Detalii pe www.ziuaosteoporozei.ro 



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg