Povestea 13

simeon stalpnicul png

Pe vremuri,când auzeam pe la televizor sau pe la alte persoane expresia "dragoste la prima vedere'' îmi venea să râd. Mi se părea tare ciudat şi chiar nu credeam că aşa ceva se poate întâmpla. Părea mai mult un scenariu de film,un roman mai siropos decât realitatea de zi cu zi. Şi totuşi,am aflat pe propria piele că acest sentiment există. Poate că dacă nu ar fi fost acea frumoasă seară de 6 decembrie,în 2003,nu aş mai fi scris aceste rânduri.

 Eram la o petrecere,înconjurată de prieteni,dar singură şi visătoare. Atunci în acel loc,în acea seară magică,am primit cel mai frumos dar din toată viaţă mea de până atunci,mi-am găsit sufletul-pereche,jumătatea mult aşteptată.  Astfel,am înţeles că ceea ce altădată mi se părea de neimaginat mi-a fost dat să trăiesc eu însămi.Timpul a trecut şi într-o zi deosebită de toamnă,pe 10 septembrie 2005,ne-am jurat iubire veşnică în faţă lui Dumnezeu. Cine s-ar fi aşteptat la asta în urmă cu ceva vreme?! Experienţa m-a făcut să cred cu tărie în mâna destinului şi în felul în care lucrurile se aranjează în viaţă,nu cum vrem sau cum credem noi,ci cum ne este sortit. De atunci,iubirea şi încrederea ne-au călăuzit paşii în fiecare zi. Şi zic în continuare că Sfântul Nicolae este patronul nostru spiritual,căci tot el ne-a dăruit cel mai preţios dar,rodul unei iubiri nemăsurate,în preajma zilei lui sfinte,pe 10 decembrie 2007. Atunci s-a născut fiul nostru,Ştefan.

Căsnicia noastră s-a dovedit a fi de bun augur,chiar dacă dragostea s-a înfiripat între noi „la prima vedere”. Din persoana cea singuratică şi retrasă,am devenit astăzi un om realizat,sigură pe sine,fericită. De Sfântul Nicolae petrecem la puterea a treia:aniversăm prima noastră întâlnire,dragostea noastră şi ziua fiului nostru. Pot spune cu toată sinceritatea că legenda miracolelor înfăptuite de sărbători are un mare sâmbure de adevăr,în acea perioada se întâmplă minuni care ne schimbă tuturor viaţa în bine. Important este să credem în propriile vise,să nu ne pierdem nicicând speranţa şi încrederea.

Acum mă bucur în fiecare zi de căldură zâmbetului de copil care-mi încălzeşte şi-mi luminează viaţa,trăiesc clipe nebănuit de frumoase alături de soţul meu şi împreună avem o familie minunată.Îţi mulţumesc iubire şi sper că această dragoste să nu se stingă niciodată şi aşa cum m-ai iubit până acum să dureze până la sfârşit. Iubirea vine când nu te aştepţi,dar sigur te face un om fericit!

Voteaza povestea preferată!

Trimite SMS la 1316 cu textul POVESTE13şi votul tău este acordat declaraţiei trimise de Claudiu Dinu.

Costul unui SMS este de .15 euro+TVA şi este valabil in retelele Orange,Vodafone şi Cosmote.

Povestea care va primi cele mai multe voturi va fi desemnată câştigatoare şi va fi publicată în ediţia din 21 martie 2014 a revistei Click! pentru femei.



Recente

Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg