S-a deschis anticariatul Adevărul!

1 54218 original jpg jpeg

De astăzi, 10 iunie, Librăria Adevărul din Strada Doamnei nr. 27 – 29 găzduieşte la subsol o importantă secţiune de carte veche şi de colecţie, la preţuri rezonabile.

Cea mai mare dintre librăriile Adevărul,cea de pe strada Doamnei nr. 27 – 29 (vizavi de Spitalul Colţea din Capitală),găzduieşte de luni,10 iunie,şi o secţiune specială de cărţi de anticariat.

Bibliofilii au acum ocazia de a răsfoi şi achiziţiona peste 2000 de volume- tipărite,cu precădere,în secolul trecut. Cărţi din domeniile medicinei,tehnicii,beletristicii,filosofiei,istoriei,călătoriilor,social-politic,juridic sau administrativ,afişează preţuri cât se poate de rezonabile – între 5 şi 25 de lei-,în aşteptarea cititorilor interesaţi.

Una dintre bijuteriile anticariatului este cartea în douăsprezece volume a lui A.D. Xenopol,„Istoria Românilor din Dacia Traiana”,apărută acum aproape un secol şi păstrată în condiţii excelente.

Amatorii de chilipiruri mai pot găsi pe rafturi opere semnate de clasici români-Eminescu,Caragiale,Arghezi,Cioran,Noica- sau zeci de titluri din colecţia atât de apreciată în ani ’80,„Romanul Secolului XX”.

Preţuri excelente are şi o altă colecţie extrem de căutată în epoca comunistă,cea despre artă şi civilizaţii,apăruta la vechea editură Meridiane.

Celor preocupaţi de istoria Partidului Comunist Român,anticariatul le oferă discursuri ale lui Nicolae Ceauşescu,rostite cu ocazia plenarelor şi întâlnirilor de lucru. Nu lipseşte nici broşura ce redă conţinutul jurământului pe care acelaşi Ceauşescu îl depunea acum aproape patru decenii,din postura de preşedinte al Republicii Socialiste Române.

 Programul anticariatului este identic cu cel al librăriei,adică de luni până vineri de la ora 9.00 la 21.00,iar sâmbăta şi duminica de la 9.00 la 20.00.



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg