VIDEO. Cum combatem flagelul drogurilor

simeon stalpnicul png

Drogurile au fost dintotdeauna o boală a societăţii, majoritatea victimelor găsindu-şi sfârşitul în braţele "morţii albe". Află care este profilul consumatorului de droguri şi care sunt cele mai căutate froguri de pe piaţa românească din emisiunea Adevărul Live.

„Este un fenomen care trebuie monitorizat foarte atent,reprezintă una dintre ameninţările serioase la adresa publicului tânăr. Există un studiu care se efectuează o dată la trei ani,iar ultimele două studii au fost realizate în 2007 şi 2010,între aceste elemente se arată o creştere de la 1,7% la 4,3% în rândul consumatorilor de droguri. Un alt studiu finalizat în cursul anului 2012,la nivelul studenţilor,arată că prevalenţa pe consum este de 22,5 %. Pornind practic de la primele elemente de monitorizare şi ajungând la ceea ce înseamnă consumatorul dependent şi reabilitate“,a spus Şeful Organizaţiei Anidrog,Sorin Oprea.

El a vorbit şi despre drogurile care fac ravagii la nivel mondial,despre câţi consumatori de droguri sunt identificaţi la nivelul ţării noastre,dar şi despre drogurile preferate de consumatori.

„Aş vrea să vă dau câteva exemple la nivel mondial şi anume acela al deceselor din supradoză,de fapt morţii din droguri sunt denumiţi 

morţii de sâmbătă seara

,asta pentru că în perioada de weekend apar supradozele. Sunt 200.000 de morţi anual la nivel mondial,din fericire în România numărul deceselor nu sunt atât de mari,ajungând la 34  de morţi anul trecut. Drogurile se prezintă ca un iceberg,nu vedem decât o treime din ceea ce se întâmplă de fapt.“



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg