VIDEO. Mandinga lansează videoclipul piesei “Ce poveste”

1 59556 original jpg jpeg

Mandinga, alături de special guest Connect-R, lansează videoclipul piesei “Ce poveste”, a două colaborare dintre cei doi artişti, după single-ul „Doar tu”, lansat în urmă cu câţiva ani.

Timp de 24 de ore,membrii trupei Mandinga au fost transformaţi în veritabili piraţi,care luptă pentru a-şi apăra teritoriul. Filmările au avut loc pe litoralul Mării Negre,au început de la primele ore ale dimineţii şi au continuat până târziu în noapte.

Nu mică le-a fost surpriză turiştilor aflaţi în port atunci când au zărit ambarcaţiunea luată cu asalt de către piraţi. Acesta este motivul pentru care zeci de trecători au devenit spectatori ai filmărilor şi au urmărit de pe margine fiecare cadru.„Filmările au fost o distracţie generală. În momentul în care am apărut toţi pe punte,costumaţi în piraţi,a fost super haios. Mai mult,figuraţia a fost şi ea transformată,chiar şi scafandrii care au participat la filmare au devenit piraţi. Echipa cu care am lucrat este una minunată şi chiar am avut feeling-ul că facem parte dintr-un film. Ideea acestui clip a fost a regizorului Titus Scurt şi ni s-a potrivit de minune! Suntem foarte încântaţi de rezultat şi sperăm că fanii noştri să se bucure de nouă noastră postura”,a declarat Elena Ionescu,solistă trupei Mandinga.“Ce poveste”,o coproducţie Cât Music şi Happiness Production,a fost compusă de către echipa de la Rappin’On Production. Piesa a intrat în playlisturile radiourilor,iar fanii au primit cu super entuziasm colaborarea dintre Mandinga şi Connect-R.



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg