Vino la Festivalul Hameiului din Transilvania!

1 54756 original jpg jpeg

La început de toamă oraşul Sighişoara va găzdui „Festivalul Hameiului din Transilvania”. Gândit pentru a marca cei 500 ani de tradiţie în cultivarea hameiului în zonă, festivalul se adresează deopotrivă iubitorilor muzicii şi berii, băutura care datorează acestei plante minunate gustul său special.

Având în vedere importanţa cultivării hameiului pentru agricultura Transilvaniei,pentru bunăstarea oamenilor din zona Sighişoarei,organizatorii militează prin intermediul Festivalului pentru conservarea infrastructurii existente destinate culturilor de hamei şi continuarea practicării acestei activităţi agricole aducătoare de multe satisfacţii.

Organizatorii aşteaptă la Sighişoara pe perioada festivalului (6-8 septembrie) aproximativ 30-40 mii de turişti care să viziteze oraşul,să-i cunoască tradiţiile şi să se bucure de spectacolul oferit.

Gândit în spirit Oktoberfest şi poziţionat într-o importantă zonă turistică a ţării – Sighişoara-,festivalul se doreşte a deveni o tradiţie care să promoveze an de an o plantă atât de importantă în fabricarea berii.

Printre coordonatorii artistici ai Festivalului se numără şi interpretul de muzică folk Ducu Bertzi.

„Programul artistic a fost gândit în două părţi:în cetatea medievală va fi amplasată o scenă rezervată muzicii folk,un gen muzical care trebuie să revină în Cetate,pentru un public drag mie. Astfel,îi vom putea asculta pe Nicu Alifantis,Ana Maria,Adrian ”Puiu” Ivaniţchi Byron,Fără Zahăr,subsemnatul şi mulţi alţi tineri artişti dornici de promovare.

Scena de jos va fi dedicată muzicii rock,unde formaţii în vogă ale momentului vor da spectacole pentru iubitorii acestui gen muzical:Rezident Ex,Alternosfera,Luna Amară,Grimus,Rotilos,formaţii şi interpreţi locali. În plus,vom organiza audiţii cu tineri care vor să se afirme pe plan muzical şi care vor avea ocazia să cânte pe scena festivalului.”,a explicat artistul.



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg