FOTO: Însărcinată la 5 ani. Cazul fetiţei care a devenit cea mai tânără mamă din lume

1 shutterstock 627622913 jpg jpeg

Lina Medina, o femeie din Peru care are în prezent 86 de ani, este oficial cea mai tânără mamă din lume, record neegalat până în prezent. Ea a născut la vârsta de doar 5 ani, 7 luni şi 17 zile.

Originară dintr-un sat din Peru, Lina Medina a şocat lumea medicală şi nu numai. Pe când avea 5 ani, fetiţei a început să îi crească abdomenul, spre uimirea părinţilor, care au supus-o unor ritualuri, crezând că se află sub acţiunea unor forţe malefice. În cele din urmă, copila a fost dusă la medic într-un oraş aflat la 70 de kilometri distanţă, unde a fost consultată de un medic. Iniţial, doctorul a crezut că este vorba despre o tumoră. La o examinare mai atentă, medicul a constatat că fetiţa avea o sarcină de 7 luni. Pentru că avea pelvisul prea mic, Lina a a născut prin cezariană un băiat cu greutatea de 2,7 kilograme, care a fost fost botezat Gerardo. În ciuda vârstei fragede, medicul care a efectuat operaţia a constatat că fetiţa avea organele sexuale complet dezvoltate. După alte consultaţii, s-a stabilit că Lina avea pubertate precoce, sânii şi şoldurile fiind mai mari pentru vârsta ei. Mai exact, copila avea corpul unei adolescente. Se speculează că avusese ciclu menstrual încă de la vârsta de 2 ani şi jumătate.

Multă vreme, Gerardo, care a trăit până la vârsta de 40 de ani, a crezut că este fratele Linei, aflând adevărul abia la 10 ani.  

Nu a fost dezvăluită niciodată identitatea tatălui. S-a crezut că acesta ar fi tatăl copilei, care a fost acuzat de abuz, dar a fost eliberat din lipsă de dovezi.

Lina Medina a avut o viaţă normală. A lucrat ca secretară, iar în 1972 s-a căsătorit şi a mai avut un copil, tot un băiat. Ea nu a spus nicioadată cine este tatăl copilului.

Într-un articol despre acest caz, publicat în 1955, în presa din SUA, se menţiona o tradiţie străveche practicată în Peru. Astfel, comunităţile izolate din zonele muntoase din Peru încă mai practicau ritualuri religioase precreştine, care implicau uneori şi orgii sexuale. Informaţiile publicate au rămas, însă, doar la stadiul de speculaţie.

Foto: Shutterstock/adevarul.ro



Recente

featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg