Horoscop bilunar. Scăpăm de Mercur retrograd, ne recăpătăm încrederea şi devenim pasionali!
Pe 18 octombrie, vom depăşi perioada în care Mercur retrogradează, perioadă începută în urmă cu 11 zile. La el se întâmplă şi cu Jupiter care aduce abundenţă şi încredere, iar Luna plină în Taur, de pe 20 octombrie, îţi dă şansa de a-ţi atinge scopurile. Soarele intră în Scorpion pe 23 octombrie şi aduce o creşterii a intuiţiei şi pasiunii. Şi Marte va intra în zodia Scorpion, dar cu o săptămână după Soare şi te va motiva să faci tot ce este nevoie şi cu orice preţ pentru a avea succes.
Urmează o perioadă mai calmă pentru cei mai mulţi dintre nativi, odată ce Mercur şi Jupiter nu vor mai fi retrograde. Jupiter este o planetă care are efecte reduse în perioada în care retrogradează, deşi poate avea un impact important asupra stimei de sine, deoarece această planetă guvernează dezvoltarea personală. Bucură-te de un plus de încredere din partea ei. Din 20 octombrie, când este Lună plină în Berbec, ai ocazia să-ţi duci la bun sfârşit planurile făcute la începutul acestei luni. Acest lucru ar putea însemna să-ţi exprimi adevăratele sentimente faţă de cineva drag sau chiar să-ţi duci la relaţia la un alt nivel, logodna.
Pe 23 octombrie, odată cu intrarea în zodia Scorpion, vei fi mai pasional şi mai deschis spre intimitate profundă. Cu toate acestea, această zodie poate veni şi cu o înclinaţie spre manipulare, gelozie şi obsesii. Când Marte, care guvernează sexualitatea şi agresivitatea, intră în Scorpion, pe 30 octombrie, acordă-ţi tot timpul necesar pentru a te linişti şi a rezista oricărei tentaţii de a urmări fiecare mişcare a partenerului pe reţelele sociale!
Citeşte şi:
Ce calităţi admiră la tine cei din jur, în funcţie de zodia în care te-ai născut
Berbec
Perioada vine cu echilibru astral, cu schimbări pozitive în afaceri, muncă şi consolidarea statutului social. Căutarea de parteneri sau noi angajaţi este reuşită, iar voi puteţi aduna în jur o echipă de oameni cu aceleaşi idei. Este, de asemenea, un moment bun pentru învăţare, activitate intelectuală, vorbire în public şi extinderea conexiunilor sociale. Călătoriile romantice pot fi memorabile şi pot duce la o căsătorie sau pot crea legături de durată.
Taur
Pasiunile, dragostea, pofta de viaţă, dorinţa de distracţie se pot intensifica, aşa că veţi tinde să vă lăsaţi conduşi de sentimente şi de dorinţele inimii. Între 15 şi 21 octombrie, comunicarea va fi mai calmă şi constructivă, aşa că acesta ar fi timpul potrivit pentru întâlniri, călătorii, acorduri. Veţi fi ocupaţi profesional, iar alţii vor recunoaşte cu uşurinţă calitatea voastră de lider. În relaţiile afective, pot apărea trădările.
Gemeni
Este un moment bun pentru a vă adresa solicitările şi proiectele către conducere, pentru a face programări, a semna contracte şi a găsi noi parteneri. Vă veţi asuma poate riscuri pentru a obţine succesul, veţi putea avansa în carieră, în afaceri, vă veţi îmbunătăţi situaţia financiară, iar noile contracte şi proiecte sunt promiţătoare de dividende bune şi pot aduce un sentiment de satisfacţie. Este, de asemenea, un moment interesant pentru aventurile de dragoste.
Rac
Va veni multă agitaţie şi, deşi energia va fi dinamică, există pericolul de a o risipi cu afaceri şi întâlniri inutile. Ambiţiile voastre vor creşte, doriţi o poziţie mai înaltă, nu vreţi să cedaţi sub nicio formă, iar pentru a vă atinge ţintele, veţi căuta să cooperaţi cu parteneri influenţi şi puternici. Aceştia, cu experienţa şi poziţia lor, vă vor ajuta să reuşiţi, însă va fi mai dificilă comunicarea şi găsirea aceleiaşi frecvenţe.
Leu
După 15 octombrie, lucrurile se calmează, şi voi odată cu acestea. Atunci fixaţi întâlniri, dezvoltaţi afaceri în colaborare, cu atât mai mult cu cât şansa vă vine prin parteneri. Fiţi activi, demonstraţi-vă valoarea, căci vor afla şi alţii de voi şi vor deveni interesaţi de ce puteţi oferi. Reactivitatea şi agresivitatea multor oameni, inclusiv a voastră, vor creşte, astfel încât, cel mai mic motiv duce la conflict şi atacuri. Afectiv, atenţie în ce tipuri de aventuri intraţi!
Fecioară
Pentru următoarele două săptămâni, când vine vorba despre relaţii, unele ar putea fi parafate, îmbinând interesul cu amorul. Pentru cei căsătoriţi deja, viaţa personală va depinde în mare măsură de modul în care vă comportaţi cu partenerii. Sunt posibile cheltuieli neaşteptate şi neplanificate ale bugetului familiei, precum şi întreruperea planurilor de muncă. Schimbările sociale externe de asemenea pot afecta cariera.
Balanţă
Astrele se îmbunează cu voi, relaţiile se ameliorează, discuţiile despre planuri şi proiecte se reiau. Poate veţi primi încasări financiare, o creştere a salariilor, o poziţie bine plătită, consolidare a statutului social şi succes în afaceri. Acesta este un moment bun pentru achiziţii, investiţii. Noi perspective interesante vă vor ajuta să vă consolidaţi poziţia, autoritatea şi vă vor deschide oportunităţi pentru realizarea potenţialului.
Scorpion
Vă recăpătaţi energia, puteţi acţiona mai eficient, puteţi primi o mai mare susţinere din partea prietenilor, puteţi să vă adaptaţi mai repede la noile proiecte şi perspective. La finalul lunii, va trebui să fiţi ponderate şi să nu acţionaţi grăbit, căci puteţi provoca haos pe care greu îl veţi linişti. Financiar, dacă veţi alerga după mai mulţi iepuri, doar veţi obosi, aşa încât vă sugerez să deveniţi riguroaşi în planificări pe termen lung.
Săgetător
Aveţi ocazia să vă eliberaţi timpul şi conştiinţa de vechile obligaţii şi rutina împovărătoare, să arătaţi independenţă profesională creativă într-un proiect nou. Afectiv, veţi primi semnale neaşteptate de atenţie din partea persoanelor de sex opus. Probabilitatea unei poveşti romantice este mare, dar merită luat în considerare faptul că plăcerea de moment poate pune în pericol o relaţie deja construită şi stabilă. În schimb, cei singuri au şanse de a găsi sufletul pereche.
Capricorn
E nevoie de atenţie mărită, în special la propunerile pe care le veţi primi. Nu toate au la bază un câştig corect, pentru că multă lume va fi egoistă şi va avea interese proprii. Rezultatele reciproc avantajoase pot fi obţinute numai prin diplomaţie şi prudenţă. În plus, tensiunea acumulată poate duce la izbucniri nervoase, mai ales în relaţiile cu cei dragi, dar nu numai. Acela va fi un moment în care logica nu va funcţiona. Lămuriţi orice confuzie.
Vărsător
Puteţi înainta din nou energic, căci de această dată va trebui să acţionaţi mai prudent şi cu reţinere. Începe o perioadă mai dificilă şi va trebui să vă dovediţi propria solvabilitate ori calităţile de lider. Grijă să nu vă treziţi implicaţi într-un scandal de toată frumuseţea! Este indicat să vă monitorizaţi cu atenţie starea de sănătate. Nu numai că veţi fi nervoşi, dar, pe fondul unei stări de psihoză, riscaţi să vă sară ţandăra din orice.
Peşti
Ar trebui să depuneţi eforturi persistente pentru a atinge obiectivele. Diverse investiţii pot aduce rezultate bune şi vă pot ajuta să consolidaţi poziţia financiară. În acelaşi timp, veţi primi cadouri, atât sub formă materială, cât şi ca oferte sau sfaturi importante. Unii vor prinde gust pentru activităţile caritabile, vor oferi ajutor dezinteresat celor care au nevoie, iar binele adus se va întoarce la ei însutit. După 24, va veni o perioadă dificilă pe plan financiar.
FOTO: Shutterstock