Ce te așteaptă până pe 23 octombrie? Pluto își reia mersul direct și schimbă jocul pentru toate zodiile
Perioada 10–23 octombrie aduce o serie de energii puternice pentru toate zodiile, cu accent pe claritate, relații și redescoperirea echilibrului personal. În timp ce unele semne simt nevoia să pună punct și să o ia de la capăt, altele vor găsi curajul de a-și afirma vocea și de a-și defini mai clar direcțiile de viață. Revenirea lui Pluto la mers direct scoate la suprafață adevăruri, transformări și decizii pe termen lung.

Astrologul Click! Lorina dezvăluie cum ne influențează astrele în aceste două săptămâni și care sunt lecțiile pe care Universul ni le servește fără menajamente.
Berbec
Comunicarea devine mai intensă, veți dezgropa secrete sau emoții profunde în cuplu, ceea ce poate aduce fie tensiuni, fie o legătură mai solidă. După 15 octombrie, armonia revine cu forțe proaspete, iar relațiile devin un spațiu de calm, unde puteți planta semințe cu dezvoltare pe termen lung. Dacă sunteți singure, veți atrage conexiuni care vă completează perfect. Întoarcerea lui Pluto la mers direct vă deschide porțile spre transformări radicale în grupurile de prietene.
Taur
Armonia revine în rutinele voastre, făcându-vă să vă simțiți mai în formă și mai organizate. Sub influențele astrale, veți iniția schimbări sănătoase pe termen lung, poate un nou program de mișcare sau obiceiuri de îngrijire personală. În carieră, odată cu revenirea lui Pluto la mers direct după luni de retrogradare, veți experimenta un impuls de putere. Cel mai probabil, acest aspect va deschide uși spre transformări în statutul profesional.
Gemeni
Se vor lumina aspecte ascunse ale familiei, secrete vechi sau emoții refulate se vor elibera, lăsându-vă cu o legătură mai profundă, dar și cu nevoia de a vă proteja intimitatea. Pe de altă parte, Luna Nouă din a doua parte a perioadei vă va invita să plantați semințe pentru o viață familială echilibrată, poate printr-un nou ritual care să vă unească pe toate. Un semnal al transformării îl va trage Pluto, care revine la mers direct cu un impuls al schimbării în modul de a gândi și învăța.
Rac
Vin momente de recunoaștere sau finalizare a unui proiect important care vă definește imaginea publică. Veți simți o eliberare energică, dar și nevoia de a vă afirma curajul în fața provocărilor legate de muncă. Marte continuă să aprindă pasiunea creativă întreaga lună, energizând interacțiunile cu copiii sau proiectele artistice care vă hrănesc sufletul. Veți simți o dorință intensă de a-i ghida pe cei mici cu curaj, dar și de a vă juca cu idei riscante.
Leu
Veți contabiliza, vă veți număra resursele și veți trece la economisire strictă și investiții calculate. Se vor închide foste oportunități de câștig prin călătorii sau studii, dar în același timp se vor elibera blocaje care vă limitau abundența. Atenție însă: dintr-un exces de încredere, puteți face cheltuieli necugetate! Luna Nouă din 21 octombrie vă va încuraja să inițiați noi strategii financiare, poate proiecte care vă valorifică talentele.
Fecioară
Planeta acțiunii va energiza dialogul, mentalul și comunicarea, în următoarea perioadă, împingându-vă curajoase în negocieri, punându-vă pe drumuri scurte sau împingându-vă să mergeți la școală. Veți simți dorința de a vă exprima ideile, dar fiți atente la tonul direct, care poate stârni conflicte! Nu sunt excluse tensiuni legate de resursele comune, care au nevoie de clarificări și lămuriri în acte.
Balanță
Veți dori să vă asigurați veniturile pentru a face o achiziție mare. Dar atenție la socoteli, căci nu e cazul să cheltuiți toate economiile! După 13 octombrie, banii vor începe să circule mai ușor, iar voi veți găsi modalități de a vă spori veniturile sau de a face achiziții care vă aduc bucurie și confort. Veți negocia cu încredere, poate veți semna un acord care vă avantajează sau veți investi în ceva ce vă reflectă gusturile.
Scorpion
Veți comunica mai mult în gând, dar aceste momente de reflecție vă vor pregăti pentru un salt important. Pe măsură ce toamna avansează, Marte, care vă guvernează și vă energizează întreaga lună, vă va face mai determinate. Cuvintele și vocea devin mai pătrunzătoare, veți simți dorința de a vă exprima autentic, atrăgând atenția prin prezența voastră puternică. Perioada de după 15 octombrie aduce clarificări în zona sănătății.
Săgetător
Veți simți dorința de a explora ce se ascunde în umbră – poate secrete personale, frici nerostite sau chiar griji legate de sănătate care cer atenție. Această perioadă vă va împinge să vă confruntați cu umbrele interioare, deși energia de a acționa nu va fi la cote înalte. Dozați-vă puterile, căci perioada vă poate obosi sau vă poate face să înfruntați probleme ignorate până acum. Dacă există o boală sau o stare de epuizare, veți simți nevoia să o abordați frontal.
Capricorn
Veți căuta persoane care să vă susțină visele și aspirațiile. Această căutare va aduce și momente de tensiune, mai ales dacă prietenele pe care vă bazați nu vor împărtăși ideile și ritmul. Totuși, curajul vostru le va inspira pe altele și veți atrage adepte neașteptate. În urma observațiilor, veți descoperi secrete sau motivații ascunse în grupurile din care faceți parte, ceea ce vă va ajuta să alegeți cu cine merită să vă aliați și de cine să vă îndepărtați. S-ar putea spune că sunteti sub protecția unei zodii norocoase.
Vărsător
Veți simți dorința de a învăța ceva nou, de a face altceva care să împrospăteze rutina. Vă puteți înscrie la cursuri utile sau puteți planifica o escapadă care să vă lărgească perspectiva. O forță intensă vă va împinge să acționați în carieră – veți dori să vă afirmați în fața șefelor sau să preluați frâiele unei afaceri. Totuși, această energie se poate răsfrânge și în alte domenii ale vieții, creând tensiuni în relațiile de iubire sau în colaborările profesionale.
Pești
Veți avea momente de revelație, descoperind o cale prin care să vă echilibrați bugetul sau reușind să clarificați o cheltuială care vă neliniștea. Un nou suflu de energie vă va îndemna să puneți bazele unei securități mai solide, dar vă va cere și să rezistați tentației de a face achiziții pripite. Energia neptuniană vă va solicita să fiți vigilente la iluzii și să evitați pierderile. Saturn, aflat în zodia voastră, vă va ține cu picioarele pe pământ.
@Unsplash
Editor: Raluca Toma


































