Horoscopul banilor pentru luna decembrie

1 69828 original jpg jpeg

Află cum stai cu banii în ultima lună a anului, ce trebuie să faci pentru a avea mai mult de câştigat în următoarea perioadă şi dacă este indicat sau nu să faci achiziţii importante spre finele lui 2015!

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Berbec

Strategiile tale financiare ar trebui revizuite şi corectate din mers dacă e necesar. S-ar putea să fii forţată să iei nişte decizii importante în privinţa banilor. În mod obişnuit,banii vin din activitatea profesională cotidienă.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Taur

Este cea mai bună lună a anului pentru tine din punct de vedere bănesc. Până în a treia săptămână a lunii nu te vei putea plânge de lipsa banilor,din contră. Totuşi,nu este cel mai bun moment să faci investiţii sau achiziţii importante. În cea de-a doua parte a lunii,este indicat să te gândeşti la o strategie financiară nouă pentru ca în viitor să n-ai probleme.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Gemeni

Vei avea parte de câştiguri importante,dar cea mai mare parte a banilor din casă vor veni din partea partenerului de cuplu. Dacă îţi pui la lucru creativitatea,e posibil să scoţi bani frumoşi din lucruri aparent inutile. Sfârşitul anului nu te va găsi cu buzunarele goale,dimpotrivă.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Rac

Vei avea parte de o perioadă fluctuantă în ceea ce priveşte latura financiară. Pe de altă parte,partenerul te va susţine în eforturile tale de a câştiga mai mulţi bani. Sursa principală rămâne serviciul. Dacă ai făcut investiţii riscante,se vor dovedi profitabile şi vei fi surprinsă de răsturnări bruşte de situaţie.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Leu

Nu-ai motive de supărare din pricina banilor,iar câştigurile pot să vină din mai multe surse,nu doar din salariu. Dacă deţii o mică afacere,e posibil să ai ceva probleme cu angajaţii,sau dacă ai un post de conducere,e posibil ca subalternii să-ţi facă surprize neplăcute. E indicat să cumpărături cadourile pentru Sărbători până în a doua jumătate a lunii.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Fecioară

Financiar stai foarte bine la finele anului 2015. Banii vin atât din munca de zi cu zi,de la serviciu,cât şi din alte activităţi sau de la partenerul de viaţă. Eşti creativă în a găsi metode noi de a face bani.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Balanţă

Ai o situaţie financiară de invidiat luna aceasta. Vei avea parte de susţinere din partea familie şi prietenilor pentru a-ţi atinge obiectivele profesionale şi pentru a câştiga mai mult. Dacă ai pus deja bazele unei afaceri,n-ar fi rău să investeşti în promovarea produselor tale pentru a fi mai profitabile.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Scorpion

Ai o situaţie financiară foarte bună şi va deveni înfloritoare în a doua parte a lunii decembrie. În cazul în care ai o afacere,dar nu numai în această situaţie,banii vor veni ca urmare a relaţiilor sociale şi a acţiunilor de promovare. De Sărbători,nu vei cheltui foarte mult.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Săgetător

Ai o situaţie financiară excelentă,dar n-ar fi rău să faci mai multe eforturi pe acest plan. Ai o intuiţie bună şi vei depăşi cu succes provocările care te aşteaptă. Trebuie să fii mai atentă la tendinţa de a cheltui fără măsură. Fii atentă şi la discuţiile pe care le porţi cu colegii despre bani,ca să eviţi eventuale neînţelegeri.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Capricorn

În ceea ce priveşte banii,poţi spune că ai un înger păzitor care te veghează. Câştigi din investiţii care par riscante la prima vedere. În plus,ai parte de ajutorul oricui îl ceri pentru a progresa din punct de vedere financiar.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Vărsător

Luna aceasta,banii vin de unde nu te aştepţi. Va fi nevoie ca în această perioadă să-ţi urmăreşti obiectivele cu răbdare şi consecvenţă pentru a avea succes. E nevoie de un plan bine pus la punct pentru ca totul să meargă aşa cum trebuie.

Horoscopul banilor pentru luna decembrie – Peşti

Va trebui să depui eforturi mai mari pentru a avea succes pe plan financiar. Există pericolul să-ţi pierzi răbdarea sau să devii agresivă. În relaţia cu colegii sau cu subalternii e nevoie să fii precaută şi diplomată.



Recente

Ryan Gosling  Sursa foto shutterstock 1194165124 jpg
Ce trebuie sa stii despre univers  Sursa foto shutterstock 1723447648 jpg
Parada pălăriilor trăsnite din Marea Britanie jpg
vacanță de Paște  foto   Shutterstock jpg
Ramona Păun  jpg
Ce greseli faci in cuplu in functie de zodie  Sursa foto shutterstock 1490808767 jpg
Rita Ora jpg
Oppenheimer, Tom Conti  jpg
Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
Lily Allen jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg