În Indonezia, adulterul e celebrat în timpul unui festival. Legenda spune că norocul le surâde celor care înşală de şapte ori

1 fata solo jpg jpeg

În timpul unui ritual vechi de secole întregi, cuplurile îşi dau întâlnire pentru a face sex lângă un altar, la poalele muntelui Kemukus, de lângă satul Solo, din Java. Acolo are loc un festival care celebrează infidelitatea.

Doar în timpul festivalului e permis să îţi înşeli partenerul şi nici atunci nu o poţi face oricum. Se pare că soarta le va surâde celor care se culcă cu acelaşi amant de şapte ori.

Sex între străini

Festivalul Pon presupune partide de sex între străini, care pot avea loc chiar şi atunci când persoanele respective sunt căsătorite cu altcineva. Singura regulă pe care trebuie s-o respecte participanţii e să aibă relaţii intime cu aceeaşi persoană de şapte ori. Cuplurile trebuie să se întâlnească la fiecare a 35-a zi din calendar, pentru ca ritualul să fie complet. Iar asta presupune ca cei doi parteneri de sex să menţină legătura între ei, pentru a nu rata nicio întâlnire amoroasă. Ha, deja pare o relaţie în toată puterea cuvântului, când, de fapt, numai aşa ceva nu e!

Povestea scandaloasă a unui prinţ

Timp de secole întregi, pelerinii s-au perindat pe la altarul Gunung Kemukus, de ziua lui Jumat Pon, de unde şi numele festivalului. Altarul adăposteşte remăşiţele unui prinţ din secolul al XVI-lea, pe nume Pangeran Samudro. Legenda spune că Samudro şi mama lui vitregă, Nyai Ontrowulan, au avut o aventură şi, drept urmare, au fost izgoniţi din casă de tatăl băiatului. Perechea incestuoasă a ajuns, într-un final, în Solo, însă tot acolo şi-au sfârşit şi zilele cei doi amorezi.

Adulterul e răsplătit

Tânărul şi mama lui vitregă au fost surprinşi de săteni în timpul unui act sexual şi au fost omorâţi pe loc. Cum s-a creat legenda despre ei? Unii sunt de părere că Samudro, înainte de-a fi omorât, ar fi pedepsit adulterul în Vinerea Pon, alţii susţin că s-a perpetuat, secol după secol, ideea că acele cupluri care comit un act sexual mai scandalos decât cel dintre tânărul prinţ şi mama lui vitregă vor fi răsplătite cu noroc. Dar doar după ce fac sex pe mormântul lui Samudro şi-a lui Ontrowulan, aflat în vecinătate.

Acesta a fost motivul pentru care mii de pelerini s-au perindat pe la altarul din Solo. Şi-au dorit noroc în dragoste, afaceri şi-o sănătate de fier. Şi, pentru a le obţine, sunt în stare de orice. Chiar şi de adulter.



Recente

Snoop Dogg  foto   Profimedia jpg
vedete Grammy 2026  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 01 26 at 13 55 33 jpeg
Brian May  foto   Profimedia jpg
Kelsey Parker  foto   Profimedia jpg
RA 010861 JPG
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian si Kris Jenner jpeg
Claire Danes  foto   Profimedia jpg
Nicola Peltz  foto   Instagram jpg
ceinseamnacanddaruiestiobijuteriesubformadeinimafloaresaucerc jpg
Michael Schumacher  foto   Profimedia jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg
56 59 shutterstock 609574721 jpg
Jessie Buckley  foto   Profimedia jpg
Olivia Wilde, Natalie Portman  foto   Profimedia jpg
? ??? ??? ?????? ???? ?? ???????? ????????? ???????  webp
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Emmanuel Macron  foto   Profimedia jpg
featured image (4) jpg